Henry, un câine abandonat care a fost împușcat și torturat, a primit o nouă casă

henry

Henry, un câine din rasa chihuahua, care a fost găsit pe străzile din New Mexico împușcat și torturat cu substanțe chimice, a primit o nouă casă.

Câinele, în vârstă de doi ani, găsit rănit și cu arsuri vizibile pe întreg corpul, inclusiv pe față, a fost adus la adăpostul Denkai Animal din Eaton, Colorado, unde va avea o nouă viață, potrivit huffingtonpost.com.

De asemenea, medicii veterinari au constatat că patrupedul a fost împușcat cu un pistol cu bile, deoarece câinelui i-au fost găsite bile în piept.

După ce a îndurat durerea provocată de cruzimea oamenilor, câinele se reface în noua lui casă și învață să aibă din nou încredere în oameni.

“Henry este așa drăguț, vrea doar să fie iubit și speră la o mângâiere blândă. Îl iubesc, el a iertat oamenii și vrea să fie îmbrățișat și protejat”, a spus coordonatorul programului pentru câini al adăpostului, Cady McClure.

D.M.

NICIUN COMENTARIU