21.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 15:36
No menu items!

Harta României s-ar putea schimba. Se propune reducerea numărului de judeţe de la 42 la 15

spot_img

Camera de Comerţ şi Industrie a României subliniază nevoia de reorganizare administrativă a României, prin reducerea numărului de judeţe de la 42 la 15, redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori, precum şi redefinirea noţiunii de oraş ca localitate cu cel puţin 10.000 de locuitori. 

De asemenea, mediul de afaceri cere ca toate instituţiile publice deconcentrate să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.

Într-un comunicat oficial, CCIR îşi exprimă ”îngrijorarea faţă de situaţia bugetară prezentată de către Ministerul de Finanţe, context în care România riscă să piardă cele mai imporante avantaje pe care le are: predictibilitatea şi fiscalitatea redusă”.

”În acest context, CCIR reiterează nevoia urgentă de reorganizare administrativă a României, prin reducerea numărului de judeţe de la 42 la 15, redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori, precum şi redefinirea noţiunii de oraş ca localitate cu cel puţin 10.000 de locuitori. Totodată, toate instituţiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă”, arată Camera de Comerţ a României.

CCIR precizează că, în împrejurările actuale, România nu mai este o destinaţie atractivă pentru investitorii străini din punctul de vedere al forţei de muncă calificate şi din cauza retrocedărilor făcute haotic.

”Astfel, România s-ar putea afla în imposibilitatea de a oferi terenuri pentru deschiderea unor linii de producţie, mai ales în contextul în care multe afaceri şi-au început relocarea din Asia. Singura atractivitate pe termen mediu şi lung a României poate rămâne fiscalitatea redusă susţinută de predictibilitate. În acestă conjunctură complicată, CCIR consideră că există riscul ca prin adoptarea unor măsuri eronate în ceea ce priveşte acoperirea găurilor bugetare, mediul de afaceri să devină, dacă nu un ţap ispăşitor, atunci cel puţin o victimă colaterală”, spune instituţia.

Acestui demers al Camerei Naţionale s-au alăturat mai multe organizaţii patronale şi asociaţii, precum: Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) şi Asociaţia Brokerilor din România.

                                                                                                                  Adina Silav