28.9 C
București
miercuri, 6 iulie 2022 - 19:57
No menu items!

Haos la Curtea Supremă de Justiţie pe mandatele de securitate naţională din România din 2021

spot_img

Două instituţii, dintre care una este Curtea Supremă de Justiţie din România, iar alta este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au comunicat, într-o lună și jumătate, cifre diferite pe cele mai intruzive metode de supraveghere în România, informaţiile în loc să se potrivească şi să se verifice încrucişat, mai mult contrazicându-se, arată jurnalista Sorina Matei, într-o analiză publicată pe Mediafax. 

Potrivit Sorinei Matei, informaţiile comunicate de cele mai importante instituţii din Justiţie referitoare la mandatele de securitate naţională arată că „filtrul de control” magistraţilor, al procurorului general al României şi al judecătorilor supremi, pe cele mai intruzive cereri de supraveghere ale serviciilor de informaţii este aproape inexistent. Asta spre deosebire de SUA, unde cu o populaţie de 17 ori mai mare decât a României, filtrul judecătorilor este cu mult mai puternic.

În plus, o altă situaţie devine certă: în 11 luni din anul 2021, an cu crize politice şi pandemice, serviciile de informaţii din România au făcut mai multe cereri de mandate de securitate naţională decât au obţinut în 2017 sau în 2018 şi 2019 la un loc.

Episodul 1: Parchetul General spune că a trimis ÎCCJ 2833 de MSN, Curtea Supremă de Justiţie arată că a primit de la Parchetul General doar 1007 MSN

Conform Mediafax, în urma unor cereri făcute în baza legii 544/2001 şi transmise în luna decembrie 2021, Parchetul General condus de Gabriela Scutea a comunicat alte date decât Curtea Supremă de Justiţie referitoare la mandatele de securitate naţională din România emise în anul 2021. Aşa se face că pe 13 decembrie 2021, PÎCCJ spune că în primele 11 luni ale anului 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a primit 2835 de solicitări formulate în baza Legii nr. 51/1991 şi a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre avizare, 2833 de asemenea solicitări.

Ca atare, Procurorul General al României, Gabriela Scutea, a respins doar 2 solicitări de mandate de securitate naţională, ceea ce înseamnă o rată de respingere infimă – de doar 0,07% pe solicitările pe Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României şi o rată de aprobare de 99,92%.

Pe 20 decembrie 2021, un alt răspuns, la o solicitare asemănătoare, vine de la Curtea Supremă de Justiţie. Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie din România, instituţia care avizează/autorizează cererile, arată că a primit în aceeaşi perioadă, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un total de 1007 de solicitări privind emiterea de mandate de securitate naţională, dintre care 1003 de mandate au fost emise, iar 4 solicitări au fost respinse. Ceea ce însemna că, la nivelul Curţii Supreme de Justiţie, rata de respingere pe mandate de securitate naţională era la fel de infim: de doar 0,39%.

Episodul 2: Curtea Supremă recunoaşte cifrele Parchetului General şi spune că ÎCCJ a trimis de fapt doar MSN-urile „iniţiale”

Cum datele pe un asemenea subiect important nu se potriveau între cele 2 instituţii – ÎCCJ şi PÎCCJ, a fost solicitată o clarificare de la Curtea Supremă de Justiţie din România care să explice diferenţa uriaşă între cifrele PÎCCJ şi cele ale ÎCCJ pe mandatele de securitate naţională.

În al 2-lea răspuns oferit de Curtea Supremă de Justiţie din România, pe 28 decembrie 2021, Compartimentul de Documente Clasificate al ÎCCJ transmite că întradevăr, „în perioada 1 ianuarie 2021 – 1 decembrie 2021, dintr-un total de 2833 de solicitări înaintate de PÎCCJ în baza legii 51/1991, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis un număr total de 1003 de mandate de securitate naţională iniţiale şi a respins un număr total de 4 mandate de securitate naţională iniţiale, diferenţa de 1826 de solicitări înaintate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind reprezentată de propuneri de propuneri de prelungire, completare şi încetare înainte de termen, formulate în baza Legii 51/1991”. În fapt, Curtea Supremă de Justiţie recunoştea datele transmise iniţial de procurorul general şi arăta şi un „artificiu”.

Judecătorii ÎCCJ comunicaseră doar mandatele de securitate naţională iniţiale, fără prelungiri, completări şi încetări, în ciuda faptului că şi acestea sunt solicitări în baza legii securităţii naţionale, numai ca numărul mandatelor să pară în faţa publicului mai mic, mai arată jurnalista Sorina Matei. 

Episodul 3: Curtea Supremă de Justiţie îşi contrazice propriul răspuns din urmă cu 1 lună şi ajunge la un total de 3132 de mandate de securitate naţională soluţionate

După primirea celui de-al doilea răspuns Curtea Supremă, judecătorii cei mai puternici din România au fost solicitaţi, în baza aceleiaşi legi privind accesul la informaţiile de interes public, să dea publicităţii toate solicitările primite şi aprobate în baza Legii 51/1991 privind securitatea naţională, pe aceeaşi perioadă, indiferent de caracterul acestor solicitări.

Ca atare, de la judecătorii supremi a venit un al 3-lea răspuns, cu alte cifre, date care contrazic acum nu numai informaţiile Parchetului General dar chiar şi pe cele ale Curţii Supreme comunicate cu 1 lună mai devreme.

În al 3-lea răspuns, oferit pe 13 ianuarie 2022, ÎCCJ comunică pentru aceeaşi perioadă a anului 2021 alte cifre decât cele oferite anterior. Mai precis, judecătorii Curţii Supreme spun că au spus că în 11 luni ale anului 2021 au admis 1008 ( şi nu 1003) de cereri de emitere de mandate de securitate naţională iniţiale, 612 solicitări de prelungire, 1216 solicitări de completare, 292 solicitări de încetare înainte de termen – toate acestea fiind aprobate, şi doar 4 cereri de emitere de mandate de securitate naţională iniţiale au fost respinse.

Ca atare, în al 3-lea răspuns, Curtea Supremă vorbeşte de un total de 3132 de cereri pe legea privind securitatea naţională soluţionate, dintre care 3128 de solicitări au fost admise.

În lumina noilor informaţii comunicate de ÎCCJ pe 13 ianuarie 2022, rata de respingere pe MSN a judecătorilor supremi este de 0,12%, iar rata de aprobare este de 99,8%, ceea ce demonstrează că filtrul instanţei supreme este aproape inexistent pe cea mai intruzivă măsură de supraveghere care restrânge legal drepturi şi libertăţi fundamentale în România, subliniază Sorina Matei. 

Câte persoane au fost supravegheate pe securitate naţională în România în 2021? Parchetul General: este clasificat

În plus, Parchetul General a fost solicitat ulterior să comunice şi numărul persoanelor din România vizate de cele 2835/2833 de solicitări în baza legii privind securitatea naţională. Parchetul General a răspuns că numărul persoanelor supravegheate este clasificat.

Numărul persoanelor vizate de cele mai intruzive forme de supraveghere fiind clasificat, el se declasifică „de către conducătorii organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”. „Vă comunicăm că lucrările având acest obiect se evidenţiază potrivit dispoziţiilor Legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi nu efectuăm o prelucrare privind numărul de persoane vizate. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie realizează numai evidenţa propunerilor formulate (propuneri iniţiale, prelungiri, completări), în conformitate cu prevederile art. 10 alin. l, art. 14, art. 15, art. 16, art. 17 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, coroborate cu Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002. În vederea obţinerii informaţiilor pe care le solicitaţi, urmează să vă adresaţi instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, conform art. 11 alin. 2 din Legea nr. 51/1991”, arată în răspuns PÎCCJ. Iar SRI spune că şi numărul mandatelor pe securitate naţională este clasificat, având în vedere raportul transmis Parlamentului. Spre deosebire de România, în SUA de exemplu, numărul mandatelor dar şi al persoanelor vizate de mandate FISA este de câţiva ani public.

Cum e în SUA?

Conform Mediafax, datele sunt publice, numărul de persoane vizate este public iar filtrul judecătorilor specializaţi este mult mai puternic Statele Unite ale Americii au o populaţie de 17 mai mare decât cea a României. Ca atare, SUA are fi trebuit să aibă pe an de cel puţin 17 ori mai multe cereri avizate de judecători de mandate de securitate naţională şi solicitate de servicii de informaţii ca FBI şi NSA.

Dar surpriză: mandatele FISA din 2020, ce vizează infracţiunile privind securitatea naţională – sunt de fapt chiar de peste 6 ori mai puţine. Mai mult, spre deosebire de România, informaţiile privind numărul de mandate aprobate, modificate, respingerile parţiale şi total sunt prezentate anual Congresului SUA în rapoarte făcute de către serviciile secrete, de Procurorul General al SUA, de către instanţele specializate sau de către ministerul Justiţiei, rapoartele detaliate incluzând chiar şi numărul de persoane vizate. Iar filtrul judecătorilor este mult mai puternic. În SUA, aproape 70% din mandate FISA sunt aprobate integral, spre deosebire de România unde rata de aprobare depăşeşte şi la Parchetul General şi la Curtea Supremă de Justiţie cifra de 99%. De exemplu, în 2020, Procurorul General al SUA, prin ministerul Justiţiei, informează Camera Reprezentanţilor, că Biroul administrativ al instanţelor SUA a raportat că Instanţa FISA a primit un total de 489 de solicitări pentru supravegheri electronice şi/sau mandate pentru percheziţii fizice în scopuri care ţin de infracţiuni ce ţin de securitatea naţională: spionaj, protecţia informaţiilor clasificate, terorism etc. Dintre aceste 489 de solicitări, Procurorul General al SUA arată că 334 au fost aprobate integral (68,3%), 121 de cereri instanţa le-a modificat (24,7%), 22 solicitări le-a respins parţial (4,4%) şi 12 le-a respins total (2,4%). În SUA, numărul persoanelor vizate de mandate FISA a fost de maximum 499 iar numărul cetăţenilor SUA vizaţi a fost de maximum 499.

Mandatele pe securitate naţională din 2021, mai multe decât în 2017, 2018 – 2019

Ultimele date – chiar şi contradictorii – transmise de Curtea Supremă de Justiţie sau de Parchetul General arată că în 11 luni ale anului 2021 – serviciile de informaţii din România au avut 2833 de solicitări pe legea securităţii naţionale (varianta Parchetului General) sau (în a doua variantă a Curţii Supreme)3128 de solicitări aprobate pe legea securităţii naţionale. După industria mandatelor pe securitate naţională care a durat până în 2016, în 2017 de exemplu, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a obţinut, prelucrat şi stocat un total de 2.511 de mandate de securitate naţională iniţiale, prelungiri şi completări doar pentru SRI. În 2018, SRI a obţinut 968 de mandate de securitate naţională (574 de mandate iniţiale şi 394 de prelungiri, pentru 339 de mandate au fost obţinute completări) iar în 2019 SRI a obţinut un număr de 1170 de mandate de securitate naţională. SRI nu a făcut publice pe site-ul său datele privind obţinerea de mandate de siguranţă naţională pe anul 2020, iar pentru cele 11 luni din anul 2021

SRI refuzat să pună la dispoziţie, în baza legii 544/2001, datele publice şi pentru anul 2021, invocând clasificarea raportului trimis Parlamentului. Comunicările magistraţilor pentru anul 2021 arată însă că cele 2833/3128 de solicitări aprobate pe legea securităţii naţionale sunt mai mult decât cele din 2017 şi faţă de cele din 2018 şi 2019 la un loc.

„Ordonanţa Prună” – un drum prin Legislativ de 5 ani şi fără dezbateri, pentru ca în final Parlamentul să o aprobe aproape în unanimitate iar apoi să conteste la CCR ce tot el a votat

În martie 2016, după decizia 51 a CCR prin care SRI i-a fost interzis să facă cercetare penală în România, prin OUG 6/2016 – „Ordonanţa Prună” – SRI a devenit „organ de cercetare penală specială” în România, pe infracţiunile din Codul Penal ce ţin de securitatea naţională: comunicarea de informaţii false, acţiuni împotriva ordinii constituţionale, trădarea prin transmiterea de informaţii secrete de stat, trădarea prin ajutarea inamicului, înalta trădare, acţiunile ostile contra statului, spionaj, atentatul care pune în pericol securitatea naţională, atentatul contra unei colectivităţi, actele de diversiune, propaganda pentru război, compromiterea unor interese de stat, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, informaţii contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, constituirea de structuri informative ilegale şi nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale. OUG 6/2016 – „Ordonanţa Prună” din 11 martie 2016 a modificat astfel 5 legi importante ale României: Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală al României Legea 304/2004 privind organizarea judiciară Legea 508/2004 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a DIICOT Legea 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI

Pe 9 mai 2016, OUG 6/2016 – „Ordonanţa Prună” a fost adoptată tacit de Senat, fără niciun fel de dezbateri iar, după 5 ani şi jumătate, pe 16 noiembrie 2021 – Ordonanţa 6/2016 a fost adoptată fără modificări de Camera Deputaţilor prin votul a 283 de deputaţi ai PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi. Atunci doar 10 deputaţi din 303 au votat împotrivă, 8 s-au abţinut şi 2 nu au votat, OUG 6/2016 dar şi legea aferentă de adoptare fiind ulterior contestate în 3 sesizări depuse la CCR. Neconstituţionalitatea „Ordonanţei Prună” – OUG 6/2016 a fost sesizată pe 25 noiembrie 2021 în 3 solicitări depuse la CCR de către deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare AUR, PSD, PNL, deputaţi neafiliaţi, un deputat aparţinând minorităţilor naţionale şi de către Avocatul Poporului la cererea asociaţiilor de magistraţi, CCR anunţând că urmează să se pronunţe în aceste cazuri pe 9 februarie 2022, după ce a amânat luarea unei decizii pe 16 decembrie 2021 şi 26 ianuarie 2022.

Miercuri, CCR a amânat o decizie în privința constituționalității OUG 6/2016, pe motiv că judecătorii constituționali nu se pot întruni în ședință, din cauza unor cazuri de COVID-19.