11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:57
No menu items!

Halep: Sunt foarte fericită că mi-am regăsit jocul

spot_img

Tenismena română a învins-o, luni, pe canadianca Eugenie Bouchard, scor 6-2, 6-3, în primul meci de la Turneul Campioanelor

simona-halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, luni, după ce a învins-o pe canadianca Eugenie Bouchard, în primul său meci de la Turneul Campioanelor de la Singapore, că se bucură de faptul că a reuşit să îşi regăsească jocul din prima parte a sezonului.

Am jucat foarte bine. Sunt foarte fericită că mi-am regăsit jocul. Am reuşit câteva puncte câştigătoare, aşa că sunt foarte fericită. Îmi place acest turneu şi sper că şi spectatorii s-au bucurat de el. Eugenie este o sportivă de top şi va ajunge o mare jucătoare. Voi juca normal împotriva Serenei, voi încerca să mă bucur de meciul contra ei, pentru că nu am jucat în acest an. Este cea mai bună jucătoare din lume, nu am nimic de pierdut şi voi lupta pentru fiecare punct

Simona Halep

Simona Halep a precizat că susţinerea familiei şi a suporterilor veniţi din ţară o ajută foarte mult. „Înseamnă mult să am prietenii şi familia alături de mine. De asemenea, sunt prezenţi şi fanii care anul trecut au fost alături de mine la Sofia. Mulţumesc şi echipei mele care mă susţine mereu„, a explicat Halep.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, în primul meci disputat de sportiva română la Turneul Campioanelor de la Singapore, în Grupa Roşie a competiției.