13.7 C
București
luni, 6 mai 2024 - 5:34
No menu items!

Guvernul elimină obligaţia românilor cu mai multe locuri de consum de a depune declaraţii

spot_img

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se elimină obligaţia clienţilor casnici care au mai multe locuri de consum de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat la energie, transmite Agerpres.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că acesta propune abrogarea art. 1 alin (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, eliminându-se obligaţia clienţilor casnici care au locuri de consum la domiciliu şi la reşedinţă de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat.

Potrivit legii aflate încă în vigoare, românii cu mai multe locuri de consum pot cere plafonarea pentru un alt loc de consum decât cel din cartea de identitate, dar trebuie să aleagă un singur loc de consum și să depună o cerere și o declarație pe proprie răspundere până la finalul acestui an. În același timp, chiriașii pot beneficia în acest moment de prețurile mici numai dacă își încheie contracte proprii de furnizare la locul de consum al proprietarului.

În nota de fundamentare a proiectului de OUG, decizia a fost motivată prin „evitarea facturării diferite a consumatorilor casnici proprietari, în raport cu consumatorii casnici chiriaşi”.

D.Constantin