13.7 C
București
luni, 6 mai 2024 - 3:38
No menu items!

Guvernul stinge lumina. Ce se întâmplă în această seară

spot_img

Luminile în Palatul Victoria vor fi stinse, sâmbătă seară, timp de o oră, între 20.30 şi 21.30, Guvernul României alăturându-se şi anul acesta campaniei globale de mediu Earth Hour (Ora Pământului).

”Domeniul energiei are o importanţă strategică pentru oricare dintre statele lumii, nu doar prin prisma resurselor de care dispunem la nivel global, ci şi din punct de vedere al responsabilităţii faţă de mediu şi însăşi viaţa pe planeta Pământ, care este casa noastră, a tuturor. (…)Gestul acesta simbolic de a stinge pentru o oră lumina pe care inclusiv Guvernul României îl face astăzi, ca în fiecare an, alături de alte instituţii, organizaţii nonguvernamentale şi simpli cetăţeni din întreaga lume, îmi doresc să rămână în conştiinţa cât mai multor români ca un gest de responsabilitate şi acţiuni concrete pe care fiecare dintre noi ar trebui să ni le asumăm pentru siguranţa climatică a planetei”, a transmis, sâmbătă, Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Acţiunea ”Ora Pământului”, ajunsă anul acesta la cea de-a 18-a ediţie, este marcată la sfârşitul lunii martie în semn de susţinere a acţiunilor colective menite să promoveze protejarea planetei.

Mişcarea „Earth Hour” a fost iniţiată de „World Wide Fund for Nature” (WWF), care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Înfiinţată în 1961, misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii vor trăi în armonie cu natura, potrivit awsassets.panda.org. 

De-a lungul timpului, organizatorii au marcat acest eveniment prin stingerea luminilor pentru o oră în construcţii emblematice, astfel: la Paris – Turnul Eiffel, Primăria, Catedrala Notre-Dame, Arcul de Triumf şi Piaţa Concordiei; la Lisabona – Turnul Belem şi mănăstirea Jeronimos; la Londra – Palatul Westminster, Palatul Buckingham, Turnul Londrei; Fântâna din Geneva, catedralele din Lausanne şi Fribourg, castelul din Chillon; turnurile gemene, Petronas Twin Towers, din Kuala Lumpur (Malaysia); Burj Khalifa (829 m, 200 de etaje) din Dubai (Emiratele Arabe Unite), etc.
 
R. Dan