Guvernul reînființează defuncta APAPS și urcă la trei numărul instituțiilor care se ocupă de privatizare

constantin-nita1

Guvernul a decis, miercuri, să înființeze Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (DPAPS), instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei, având ca prerogative activitatea de privatizare și gestionarea rolului pe care statul îl are în calitate de acționar la companiile publice. Același rol, cu unele diferențe de țin de legătura cu UE sau de administrarea activelor statului, îl au și AAAS (fost AVAS) și OPSPI. Decizia Executivului vine la zece ani de la desființarea APAPS, autoritate similară închisă pe vremea guvernării Năstase.

”În Ședința de Guvern din 23 aprilie a fost aprobată Ordonanța de Urgență privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, pentru stabilirea unor măsuri pentru eficientizarea activităţii de privatizare pentru dezvoltarea activităţii economice în condiţii de profitabilitate, a operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului la operatorii economici,  precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Potrivit instituției, DPAPS se înființează ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, prin reorganizarea Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI). În document se precizează că atribuțiile DPAPS vizează domeniul privatizării și activitățile de atragere de investiții la operatorii economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei.

,,Înființarea DPAPS vine ca urmare a necesității structurării activităților care vizează privatizarea companiilor cu capital de stat. Departamentul are rolul de coordonator al activităților de elaborare și monitorizare a implementării strategiilor de privatizare pentru operatorii economici cu capital de stat, în subordinea Ministerului Economiei. Principalul obiectiv al creării DPAPS este asigurarea coerenței și eficientizarea procesului de privatizare, astfel încât să fie îndeplinite cu succes angajamentele asumate în programul de guvernare – deschiderea companiilor de stat către capitalul privat, eficientizarea și rentabilizarea activității operatorilor economici cu capital de stat în vederea asigurării competitivității la nivel local și regional. Departamentul are în atribuții doar activitatea de privatizare, nu și managementul companiilor”, a declarat Constantin Niță, Ministrul Economiei.

Departamentul pentru Energie se va ocupa în continuare de administrarea participațiilor statului din toate companiile energetice aflate în subordinea sa. Organizarea, funcţionarea şi numărul de posturi ale DPAPS se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.

Alte două instituții publice din România se ocupă de activitatea de privatizare. Astfel, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a fost reorganizată, la rându-i, în ianuarie 2007 prin comasarea prin absorbție cu OPSPI care la acea vreme s-a desființat. AVAS a preluat drepturile, obligațiile și atribuțiile OPSPI, ca reprezentant al statului în calitate de acționar privind administrarea, restructurarea, privatizarea și lichidarea companiilor naționale și a filialelor acestora.

La sfârșitul anului 2008, că urmare a apariției Legii nr. 308/2008 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea AVAS, prin comasarea prin absorbție cu OPSPI precum și a altor acte normative incidente, Oficiul și-a reluat activitatea ca instituție în subordinea Ministerului Economiei, cu atribuții în administrarea și privatizarea operatorilor economici din portofoliu.

Numele AVAS a fost schimbat în 2013 în Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), instituție care, la rându-i, dublează unele prerogative ale RAAPPS. AAAS are în portofoliu 616 de companii, dintre care 316 privatizabile şi restul neprivatizabile.

În prezent, OPSPI este instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei, funcţionează în coordonarea ministrului Economiei, exercită, în numele ministerului, atribuţiile acestuia de instituţie publică implicată în procesul de privatizare din domeniul său de activitate și derulează activităţile legate de exercitarea calităţii de acţionar al statului la societăţile şi companiile naţionale.

Ministerul Economiei nu precizează în ce fel se va face reorganizarea OPSPI, respectiv dacă va fi absorbită de DPAPS. Autoritatea pentru Privatizare APAPS a fost desființată în 2004 și transformată în AVAS.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU