17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 21:07
No menu items!

Guvernul, pregătit să legifereze trocul cu benzinarii, în schimbul menținerii prețurilor

spot_img

guvern

Guvernul are intenția să aprobe, în şedinţa de miercuri, proiectul de hotărâre prin care sunt acordate companiilor petroliere facilităţi la cota de biocarburant, calitatea benzinei şi emisiile de gaz, negociate pentru a evita creşterea preţurilor la carburanţi după majorarea accizei. Documentul este pe lista actelor normative care „ar putea fi incluse” pe agenda şedinţei de miercuri a Executivului, penultima din acest an.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul s-a întâlnit cu reprezentanţii companiilor petroliere pentru a negocia scăderea cotei de biocarburant care ar trebui majorată, conform legii, începând cu anul viitor la benzină.

De asemenea, s-a negociat şi amânarea întregului calendar în care această cotă urmează să crească semnificativ în următorii ani, dar şi a datei până la care furnizorii trebuie să introducă pe piaţă benzină mai bună calitativ.

Discuţiile au avut loc în contextul în care Executivul încearcă să convingă companiile petroliere să nu majoreze preţul carburanţilor ca urmare a introducerii accizei suplimentare4 de 7 eurocenţi pe litru. La discuţiile de la Palatul Victoria au venit atunci atât reprezentanţii companiilor petroliere, printre care OMV Petrom şi Rompetrol, dar şi oficialii ambasadei Kazahstanului la Bucureşti, ţară care deţine, prin KazMunaiGaz, pachetul majoritar de acţiuni la grupul Rompetrol.

Preşedintele Traian Băsescu a criticat la acel moment intenţia Guvernului de a accepta aceste facilităţi, spunând că Executivul încurajează companiile să nu mai facă investiții în rafinării, numai ca să absoarbă creșterea de preț.

„Nu cred că vreun producător de benzină, motorină, păcură va accepta aşa ceva. Dar tu, ca prim-ministru, să spui: <<Dragi producători de motorină şi benzină, otrăviţi românii, că merge, că eu am nevoie de bani pentru campanie, să pun acciza. Continuaţi să-i otrăviţi. Nu investiţi să diminuaţi nivelul de noxe din combustibili>>. Mi se pare aberantă abordarea şi lipsită de orice fel de responsabilitate. Dar acesta este tipul de politician care pune mai presus interesele lui decât interesul naţional şi interesul colectivităţilor. Cum să stopezi programul de îmbunătăţire a calităţii combustibililor numai ca să faci rost de bani pentru campanie electorală ?”, a afirmat Băsescu.

El a anunţat că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

C.C.