15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:29
No menu items!

Guvernul Orban a fost OFICIAL instalat. Ceremonia s-a încheiat fără șampanie

spot_img

Echipa lui Ludovic Orban a participat luni seară la ceremonia de depunere a jurământul la Palatul Cotroceni,

după ce Executivul a primit în plenul reunit votul de învestitură al Parlamentului.

Cei 16 miniștri care vor forma Cabinetul Orban au depus pe rând jurământul,

ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Culturii uitând să ţină mâna pe Biblie, din cauza emoțiilor.

Nu au fost prezenți în plenul reunit în Parlament, însă, au venit la ceremonia de depunere a jurmântului de la Palatul Cotrocei. Este vorba de cei doi președinți ai celor două Camere, Teodor Meleșcanu și Marcel Ciolacu.

Totodată, la Palatul Cotroceni au venit și deputatul Pro Europa Daniel Constantin, deputatul Remus Borza, precum și Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor naţionale din Parlament.

Ludovic Orban l-a asigurat pe președintele României că poate conta pe el.

”Începând de azi, aveţi un partener în Guvernul României, un partener de încredere care e gata să se alăture eforturilor dumneavoastră pentru punerea în practică a viziunii de dezvoltare a României, pentru realizarea programelor şi proiectelor care pot să aducă România într-o situaţie de revenire pe drumul drept și să permită românilor să reușească, în viață, în țara lor.
Le mulțumesc partenerilor serioși care au fost alături de noi care au oprit PSD să mai facă rău României. Contați pe noi!”, a spus Ludovic Orban.

La finalul ceremoniei nu s-a ciocnit tradiționala cupă de șampanie.