6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:28
No menu items!

Guvernul nu poate acorda creșterile solicitate de profesori. Care este ultima ofertă a premierului Ciucă

spot_img

Guvernul nu poate acorda acum creșterile salariale solicitate de profesori. După mai bine de două ore de negocieri cu premierul Nicolae Ciucă, sindicaliștii s-au ales tot cu vouchere, de 1.500 de lei net la fiecare 5 octombrie pâna in 2027, și majorari salariale de 500-600 de lei, dar de la 1 ianuarie 2024. 

„Guvernul României a spus clar că nu poate oferi această creștere. Singurul lucru pe care poate să îl facă este acela de a acorda, în loc de 40% cât au promis inițial, 45% și suplimentar să se acorde până în 2027, în fiecare an, din 5 octombrie, suma de 1.500 lei. Aceasta este oferta Guvernului. Noi vom consulta oamenii. Da, pentru că, așa cum am spus mereu, oamenii au declanșat greva. Oamenii sunt cei care hotărăsc dacă încetează sau nu”, a liderul FSLI, Simion Hăncescu, după negocierile de la Palatul Victoria.

Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” a precizat că majorările salariale luate în discuție la negocieri sunt de 500-600 de lei, dar din 1 ianuarie 2024.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a transmis că  că nu este normal să se facă presiuni pentru încetarea grevei și întoarcerea la clase, după ce au apărut informații că unii directori școlari au făcut acest lucru. 

„Lucrurile acestea nu sunt în regulă, nu este normal să se întâmple așa ceva. Nimeni nu are voie să forțeze pe cineva să intre în grevă sau să forțeze pe cineva să iasă din grevă. Este o opțiune personală și este un drept constituțional. Este o mare greșeală care nu face altceva decât să crească starea de tensiune din Învățământ și nu cred că este cazul”, spune liderul sindical. 

Marius Nistor a spus că se poate ajunge până la boicotarea examenelor naționale, dacă profesorii nu primesc ce cer. 

„Le-am transmis reprezentanților Guvernului că în momentul de față este o revoltă foarte mare în cancelarii și indiferent cum se va termina această acțiune de protest, doar colegii vor hotărî. Dacă nu au rezultatele pe care le constau, automat se poate ajunge și la așa ceva”, precizează președintele FSE.

Întâlnirea cu premierul a avut loc în timp ce mii de profesori protestau în Piața Victoriei. Miile de cadre didactice și personal auxiliar din Educație au pornit apoi în marș spre Cotroceni.

Oamenii scandează lozinci împotriva Guvernului, a coaliţiei de guvernare şi îşi cer drepturile. 

O întâlnire a președintelui Iohannis cu sindicaliștii nu a fost anunțată pentru vineri.

                                                                                                               Adina Silav