9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:05
No menu items!

Guvernul nu are bani pentru profesori, copii și pensionari, dar majorează sumele alocate rezerviștilor

spot_img

Guvernul nu a majorat salariile profesorilor, pensiile și alocațiile pentru copii așa cum prevede legea, dar a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, care va asigura creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar prin majorarea nivelului de remunerare şi prin eliminarea unor obligaţii/constrângeri, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

În noul proiect de lege, la indemnizaţia de instalare se vor adăuga, în plus faţă de prevederile actuale, gradaţiile şi solda de comandă. De asemenea, cuantumul remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni se va mări la 30% din solda de funcţie, la care se va adăuga solda gradului deţinut, precizează MApN.

O altă modificare importantă este abrogarea din textul iniţial a articolului care prevedea obligativitatea anunţării părăsirii localităţii de domiciliu sau a deplasării în străinătate, respectiv rezilierea contractului pentru plecări în străinătate pe o perioadă mai lungă de 60 de zile. Această prevedere a generat un număr mare de renunţări în rândul candidaţilor recrutaţi, fiind interpretată ca o limitare a dreptului la libera circulaţie.