11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 18:06
No menu items!

Guvernul afirmă că susține măsurile de relaxare fiscală cerute de liberali

spot_img

Guvern_SZ

Guvernul a transmis miercuri că susține reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit, iar aceste măsuri vor fi discutate, în aprilie, cu delegaţia finanţatorilor internaţionali, în cadrul vizitei pe care aceasta o va efectua în România.

Comunicatul apare ca răspuns la solicitarea făcută marți seară de PNL, în rezoluția publicată după ședința Biroului Permanent Național.

”Guvernul României este dedicat îndeplinirii angajamentelor asumate în cadrul programului de guvernare, care prevede măsuri de relaxare fiscală. Guvernul României susţine aplicarea acestora, cu respectarea tuturor obligaţiilor luate în cadrul Uniunii Europene, precum şi în relaţia cu partenerii internaţionali ai României”, se arată în comunicatul citat.

Executivul precizează că măsurile de relaxare fiscală şi dezvoltare economică urmează a fi discutate cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, în aprilie, pe baza unui studiu care se face cu BM.

PNL a cerut în repetate rânduri reducerea contribuției de asigurări sociale (CAS) cu 5% la angajatori.

V.B.