11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:59
No menu items!

Guvernul acoperă pagubele provocate de inundaţii în Galaţi

spot_img

Guvernul va acoperi pagubele rezultate în urma inundaţii care au avut loc săptămâna trecută în județul Galaţi, estimate într-o primă fază la aproximativ 25 de milioane lei, dar acest gest nu reprezintă un semnal de încurajare a proprietarilor pentru a nu-şi încheia asigurarea obligatorie a imobilelor, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.

El a precizat că ajutoarele vor fi alocate inclusiv din Fondul de Intervenţii de Urgenţă şi în forma în care au nevoie autorităţile locale – materiale de construcţii sau alte bunuri – pentru a ajunge cât mai repede la sinistraţi. Premierul a arătat însă că asigurarea obligatorie a imobilelor este o prevedere legală foarte bună, pe care proprietarii trebuie să o respecte.

„N-aş vrea ca mesajul să fie «Nu vă faceţi asigurare că intervine Guvernul totdeauna». Intervine Guvernul când poate şi când sunt situaţii cu totul şi cu totul speciale”, a spus Ponta.

Prim-ministrul a adăugat că în comunele afectate de inundaţii şi vizitate de el nu au mai fost efectuate amenajări hidrologice şi nici nu a mai fost decolmatat vreun pârâu încă „de pe vremea lui Ceauşescu”.

R.D.