12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 7:46
No menu items!

Guvernul a publicat condiţiile pentru a acoperi salarii la firme. Beneficiari estimaţi, doar 1.500

spot_img

bursa-locuri-de-munca

Firmele care vor ca statul să le acopere o parte din cheltuielile salariale pentru minimum 20 locuri de muncă nou-create vor fi obligate să respecte anumite condiţii legate de rentabilitate sau capitalul social şi să păstreze fiecare loc de muncă nou-creat cel puţin cinci ani.

Firma va fi obligată să menţină în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată tot pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia, conform schemei pregătite de Guvern. Proiectul este publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, pentru dezbatere publică.

Potrivit proiectului de act normativ, vor fi considerate cheltuieli eligibile acele costuri salariale în limita salariului mediu brut comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi valabil pentru anul depunerii cererii, înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă.

Ajutorul de stat aferent cheltuielilor eligibile va fi acordat doar dacă locurile de muncă sunt create direct de un proiect de investiţii şi după data primirii acordului pentru finanţare, dar nu mai târziu de 3 ani de la data finalizării investiţiei.

Vor fi luate în considerare locurile de muncă nou-create în cazul în care între angajaţi şi angajator sau acţionarii acestuia nu există raporturi de muncă în ultimele 12 luni dinaintea angajării.

Vor putea beneficia de acest ajutor de stat doar acele firme care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, o serie de criterii de eligibilitate. Astfel, acestea trebuie să demonstreze că intenţionează să realizeze o investiţie iniţială în România, în orice sector, cu anumite excepţii, că nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidate și că nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate (nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii).

De asemenea, firmele trebuie să demonstreze că împotriva lor nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate.

Suplimentar, vor trebui respectate şi alte criterii de eligibilitate, respectiv rentabilitatea cifrei de afaceri să fie mai mare sau egală cu 1% în ultimul exerciţiu financiar încheiat, iar firmele să aibă capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Bugetul maxim al schemei este de 2,7 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, iar Guvernul estimează că numărul total al societăţilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 1.500 firme. La Registrul Comerţului sunt înregistrate aproximativ un milion de firme, dintre care doar jumătate sunt active.

C.C.