8 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 8:22
No menu items!

Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru reglementarea tranzacțiilor cu terenuri agricole din 2014

spot_img

teren agricol

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind măsurile de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a afirmat că a inițiat acest proiect, pentru că piaţa funciară se liberalizează de la 1 ianuarie 2014, conform Tratatului de aderare la UE, şi era nevoie de norme de reglementare.

Constantin a precizat că, prin această lege, se extinde dreptul de preempţiune la cumpărarea terenurilor pentru arendaşi, vecini – pentru comasarea terenurilor agricole, tinerii fermieri – până la 40 de ani, conform legislației UE, și pentru stat, reprezentat de noua Autoritate pentru Reglementarea Pieţei Funciare.

Ministrul a spus nu este vorba despre înfiinţarea unui nou organism, ci de transformarea şi lărgirea atribuţiilor Agenţiei Domeniilor Statului, fără a fi necesare înființarea de posturi suplimentare.

”Persoana fizică din mediul rural care doreşte să vândă un teren agricol face un singur drum la primărie în care prezintă oferta pe care o are de la un anumit cumpărător, cetăţean român sau străin, după care trebuie să aştepte 30 de zile”, a spus Constantin.

Primăria trebuie să îi anunţe pe cei care au drept de preempţiune. După expirarea celor 30 de zile, intră în vigoare aprobarea tacită şi există libertatea de a vinde terenul.

V.B.