22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:45
No menu items!

Guvernul a adoptat ordonanța. Se deschide robinetul banilor de la buget pentru primării

spot_img

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență care le permite autorităților locale să ceară de la Ministerul Finanţelor, în cursul anului 2021, împrumuturi de la stat. Anunțul a fost făcut, la finalul ședinței de guvern, chiar de premierul Florin Cîțu, ministru interimar al finanțelor. 

„În ședința de astăzi am aprobat ordonanța de urgență prin care vom da posibilitatea unităților administrativ – teritoriale să se împrumute de la Trezoreria Statului”, a spus premierul Cîțu. 

Executivul a arătat, în susținerea proiectului de ordonanță, că mai multe proiecte implementate de către autoritățile locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale, pentru a asigura cota de cofinanțare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile.

Potrivit ordonanței, sumele acordate cu titlu de împrumut vor putea fi utilizate, cu respectarea destinaţiilor menționate,  pentru cheltuielile aflate în sarcina:  a) unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, fie semnatare ale contractelor de finanţare nerambursabile, fie obligate la cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile sau programe naționale, în bazaprevederilor contractelor de finanţare sau a acordurilor de parteneriat şi a instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local; b) instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local; c) spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale; d) asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară.

Raluca Dan