18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:50
No menu items!

Guvernul și-a fixat ca obiectiv atragerea a 10 miliarde € în cinci domenii de investiții strategice

spot_img

 

Obiectivele economice pentru 2013 constau în atragerea a peste 10 miliarde de euro în cinci domenii cheie de investiţii strategice şi în crearea a minimum 50.000 de noi locuri de muncă, potrivit Planului Național de Investiții Strategice, prezentat joi de Guvern.

Cele cinci domenii cheie și scopurile subsecvente sunt următoarele:

1. Energie

– Creșterea independenței energetice

– Scăderea prețului la factura de energie

2. Resursele minerale

– Descoperirea de noi resurse

– Noi proiecte, cu standard ridicate de mediu

3. Agricultura

– Dezvoltarea rurală

– Plăți agricultori

– Investiții pentru fermieri

4. Industria

– Creșterea competitivității

– Crearea de domenii de excelență – auto, IT, comunicații

– Parcuri industriale și sprijin pentru IMM-uri

5. Infrastructura

Infrastructura rutieră

-Infrastructura feroviară

În această strategie, au fost incluse explicit proiectele miniere de exploatare a aurului de la Roșia Montană și Certej, care sunt blocate la nivel administrative de peste 10 ani.

În cazul proiectului de la Roșia Montană, Planul prevede ”exploatarea cu noi standarde de mediu, protejarea patrimoniului și creșterea beneficiului statului român la 78% din ceea ce generează proiectul”.

”Deva Gold şi Roşia Montană – vreau să avansăm în deblocarea acestor proiecte, cu respectarea tuturor normelor de mediu, urmând ca Parlamentul României să decidă în ceea ce priveşte deblocarea unor proiecte şi decizia finală vă aparţine”, a afirmat premierul Victor Ponta într-o discuție cu miniștrii.
Proiectul de la Roșia Montană este dezvoltat de compania românească RMGC, în care statul român are 29,3% din acțiuni, iar acționarul majoritar este compania canadiană Gabriel Resources, listată la Bursa din Toronto.

Proiectul presupune o investiție directă de 2 miliarde de dolari și o contribuție cumulativă în economia României de peste 19 miliarde de dolari. În prezent, se preconizează că peste 70% din beneficiile economice vor rămâne în România, iar efectul de multiplicare va duce la dezvoltarea sectoarelor industriale conexe.

Vlad Bârleanu