Guvernele eșuate ale lui Klaus Iohannis

  • Sorin Roșca Stănescu

Într-un interval extrem de scurt de timp, președintele Klaus Iohannis a făcut în așa fel încât doi premieri să demisioneze și un Guvern să fie demis prin moțiune de cenzură. A depășit astfel performanța, și ea fără precedent la vremea ei, înregistrată de Liviu Dragnea. Iar începând de astăzi, la Cotroceni, criza politică este ridicată la un nivel superior. În urma unui simulacru de consultări. Cine pe cine consultă? Iată o bună întrebare.

Dacă am înțeles bine litera și spiritul Constituției, atunci când se pune problema alcătuirii unui nou Guvern și în absența unei majorități constituite, care poate fi probată, președintele României are obligația de a iniția consultări. La capătul cărora, în funcție de conținutul acestora, urmează să desemneze o persoană, care, într-un termen dat, negociază cu partidele, construiește împreună cu acestea o formulă de susținere, elaborează tot împreună cu acestea un program de guvernare, în baza căruia alege o echipă și se prezintă în fața Parlamentului, pentru a obține votul de investitură. Evident, după ce miniștrii propuși sunt audiați în comisiile de specialitate. În niciun caz președintele nu desemnează un candidat de premier pentru ca acesta, după ce parcurge toate etapele prevăzute de Constituție, să se prezinte în fața Parlamentului pentru a demisiona. Așa cum s-a întâmplat până în prezent în două rânduri. Dar, atenție, începutul acestui proces înseamnă consultările. Care încep peste câteva ore. Și mă întorc la întrebarea cheie: cine pe cine consultă?

Constituția este clară. Președintele este cel care consultă delegațiile partidelor. Ceea ce înseamnă că, în prealabil, fiecare partid în parte sau, dacă există una sau mai multe alianțe, atunci împreună, elaborează un set de propuneri. Legate de programul politic al unui nou Guvern și, în funcție de obiectivele care trebuie atinse, de o formulă guvernamentală fezabilă, în fruntea căreia ar urma să fie propus un candidat de premier capabil să adune în Parlament majoritatea necesară de voturi. 233 de voturi. Așa scrie în Constituție. Realitatea însă e diferită. Atât din perspectiva partidelor politice, cât și din perspectiva președintelui României, primul și cel mai important garant al Constituției. În ce constă această diferență fundamentală?

Președintele nu invită partidele la Cotroceni pentru a se consulta cu ele. Nici vorbă. Domnul Klaus Iohannis a venit până în prezent, începând de la sfârșitul anului trecut și pe tot parcursul acestui an, cu formule prestabilite. Mai întâi, după ce garantase în repetate rânduri unei țări întregi că, indiferent de situația din teren, el nu va mai desemna vreun premier social-democrat ori propus de social-democrați, l-a impus pur și simplu pe Ludovic Orban, după ce a încheiat runda de întâlniri cu reprezentanții partidelor parlamentare. În România sa normală nici nu s-a mai pus problema unor consultări. Și ce a urmat?

Inevitabilul s-a produs. Ludovic Orban, având permanent în cap teza fatală a alegerilor anticipate, înșurubată de către Klaus Iohannis, a încerca să ardă etapele. Sub pretextul că nu dispune de o majoritate parlamentară confortabilă, deși beneficiase de voturile unei majorități, și că nu poate negocia cu „ciuma roșie”, Ludovic Orban a declanșat o spirală extrem de periculoasă a asumărilor de răspundere pentru legi sau chiar pentru pachete de acte normative. Și a sfârșit enervându-i pe toți și pierzând majoritatea cu care a venit la putere, după ce fusese împins candidat de premier de către Klaus Iohannis. Astfel Orban a ajuns premier interimar. În fruntea unui Guvern interimar și el. Un Guvern castrat.

A urmat un al doilea simulacru de consultări inițiate de președintele Klaus Iohannis. Și, din nou, partidele au vorbit, atunci când au vorbit, la pereți. Doar pereții de la Cotroceni au auzit ceea ce era de auzit. Nu și Klaus Iohannis. Acesta l-a numit din nou tot pe Ludovic Orban la numai câteva zile după ce acesta a fost trântit în Parlament. La rândul său, Ludovic Orban a inițiat un simulacru de negocieri cu partidele politice. O jalnică butaforie, la capătul căreia a încropit o echipă cvasi-identică și un program de guvernare, în care a schimbat câteva virgule. Până să se ajungă la procedura de vot, Curtea Constituțională a stabilit că desemnarea sa de către președinte nu este în regulă. Klaus Iohannis nu a mai așteptat motivarea și, pentru a nu se face literalmente de râs, i-a cerut lui Orban să demisioneze. Acesta s-a conformat. Moment în care aveam un Guvern și un premier interimar și, în același timp, un premier desemnat și un premier demis. România plutea într-un neant politic.

Din nou președintele Klaus Iohannis s-a prefăcut că organizează consultări la Cotroceni. Pantomima era atât de evidentă, încât partidele nu s-au mai obosit să elaboreze strategii pentru scoaterea României din șanț, pe care să i le prezinte unui președinte nevăzător, surd și mut. Toată lumea știa că Iohannis va veni cu mutarea în plic. După așa-zisele consultări. Ceea ce s-a și întâmplat. Așa a fost desemnat Florin Cîțu candidat de premier, cu unicul scop ca acesta să fie trântit în Parlament, iar Klaus Iohannis să se mai apropie cu un pas de alegerile anticipate.

S-a produs însă, din punctul de vedere al Palatului Cotroceni, dar și în raport cu intențiile lui Ludovic Orban, un scurtcircuit grav. Pe ultima sută de metri, sub pretextul real sau doar utilizat al pandemiei cu coronavirus și al crizei economice globale, grosul parlamentarilor României a decis că este preferabil Florin Cîțu unui premier și unui Guvern interimar, deci castrat. În acest moment, Ludovic Orban și-a dat seama că este pierdut. Pentru el, un Guvern Cîțu era un coșmar. Un Guvern Cîțu îl arunca direct pe linia moartă a politicii. Urma să-și piardă instantaneu nu numai calitatea de șef al Executivului, ci și pe cea de președinte PNL. A fost momentul când Ludovic Orban și-a arătat colții. L-a determinat pe Klaus Iohannis să cedeze. Împreună l-au somat pe Cîțu să demisioneze din poziția de premier desemnat. Cu numai zece minute înainte de a avea loc votul final. Și, din nou, sunt anunțate consultări la Cotroceni. Chiar azi.

Două partide, care în niciun caz nu pot forma în jurul lor o majoritate, doar două dintre toate partidele parlamentare, se prezintă în fața președintelui, propunându-i acestuia câte o soluție. PMP susține că, în situația creată, România are nevoie de un premier puternic, care nu ar putea fi altul decât Traian Băsescu. Iar USR îl susține pe Dacian Cioloș. Cele două partide mari, pe tot parcursul zilei de ieri, nu au fost capabile să ia nicio decizie. PNL merge la Cotroceni pentru a se lăsa la mâna președintelui Klaus Iohannis. Nu îi oferă acestuia nicio expertiză. Nicio propunere. Cu excepția situației în care, în ultimul moment, Klaus Iohannis le trimite o asemenea propunere în plic închis, pentru ca liberalii să poată executa de ochii lumii pantomima. PSD este cel mai mare partid politic, cu cei mai mulți reprezentanți în Parlamentul României. Marcel Ciolacu, până la capătul zilei de ieri, nu a fost în stare să informeze opinia publică legat de vreo propunere pe care partidul ar formula-o la așa-zisele consultări de la Cotroceni. Mai mult decât atât, a lăsat să se înțeleagă că nici măcar nu se va duce.

Deci cine pe cine consultă? S-a întors lumea cu roțile în sus? Din nou se duc partidele la Cotroceni pentru a-l consulta pe președinte, în loc să se ducă pentru a-i oferi acestuia posibilitatea ca, în calitate de președinte al României, să se consulte el cu partidele, pentru a fi capabil să formuleze o propunere fezabilă de premier?

Prevăd o nouă catastrofă. Indiferent ce propunere va face Klaus Iohannis, aceasta este viciată prin simplul fapt că nu este rezultatul unor consultări. Și, în consecință, nu va beneficia de un sprijin real al partidelor politice. Chiar dacă va fi desemnat un candidat de premier, care va fi votat în silă de Parlament.

NICIUN COMENTARIU