17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:00
No menu items!

Guvern: Fonduri europene de 10,4 mld. € au intrat în România, în 2014

spot_img

Executivul a transmis că trei programe operaționale din următorul exercițiu bugetar

  Datoria publică a României, peste 36% din PIB în ianuarie 2013. Riscul valutar a depășit cu 6 procente limita

România a beneficiat în 2014 de 10,4 miliarde de euro din fonduri europene pentru avansuri și rambursări, a anunțat luni Corneliu Calotă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

”La finalul lui 2014, au fost trimise spre decontare, la Bruxelles, facturi care reprezintă peste 50% din suma alocată României. Sumele totale intrate în România, atât pentru avansuri, cât și pentru rambursări, se ridică la 10,4 miliarde de euro. Pentru 2015, sunt deja aprobate 3 programe operaționale: Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, Programul Operațional Competitivitate și Programul Operațional Asistență Tehnică”, a spus Calotă, citat de Agerpres.

Potrivit site-ului Ministerului Fondurilor Europene, gradul de absorbție curent pentru fondurile structurale din bugetul 2007-2013 este de 45,5%. În noiembrie, MADR a transmis că absorbția efectivă a fondurilor UE pentru agricultură și dezvoltare rurală a ajuns la peste 80%.