7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:04
No menu items!

Guido Westerwelle: Ucraina a ratat șansa de a rezolva cazul fostului premier Iulia Timoșenko

spot_img

Guido Westerwelle

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a declarat în timpul unei vizite în Emiratele Arabe că parlamentul ucrainean, care a refuzat miercuri să dezbată un proiect de lege ce i-ar fi permis fostului premier Iulia Timoșenko să părăsească închisoarea pentru a urma un tratament medical în străinătate, a ratat șansa de a rezolva această problemă care împiedică semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, informează Ria Novosti.

Regretăm că deputații ucraineni nu au reușit să se înțeleagă cu privire la legea care ar fi reglementat posibilitatea ca Iulia Timoșenko să urmeze un tratament medical în străinătate

Guido Westerwelle, Ministrul german de externe

Șeful diplomației germane a  semnalat faptul că nu mai există timp pentru a soluționa această chestiune până la summitul Parteneriatului Estic, de pe 28-29 noiembrie, când ar fi putut fi semnat Acordul de asociere. Westerwelle a avertizat guvernul ucrainean, în timpul vizitei efectuate luna trecută în Ucraina, că „fereastra de oportunitate” pentru apropierea de UE s-ar putea închide.

Acordul a fost parafat în primăvara anului 2012, dar semnarea documentului a fost amânată din cauza refuzului autorităților de la Kiev de a o elibera pe Iulia Timoșenko. Ea a fost condamnată în octombrie 2011 la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere, după ce a semnat, fără acordul guvernului pe care îl conducea, un contract de import de gaze naturale ruse considerat păgubos pentru Ucraina.

C.A.