20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:16
No menu items!

Grupurile din care fac parte USR PLUS și PNL au respins rezoluția PSD care putea opri explozia prețurilor la gaze și energie

spot_img

Delegația PSD din Parlamentul European a solicitat încă de săptămâna trecută o dezbatere prioritară, cu Rezoluție, în cadrul sesiunii plenare din luna octombrie, în legătură cu creșterea prețurilor la energie, o problemă majoră existentă la nivelul Uniunii Europene. Acest demers a fost respins, joi, de grupurile din care fac parte USR PLUS și PNL în cadrul PE.  

Eurodeputatul social-democrat Dan Nica a explicat că această Rezoluție solicita soluții imediate în legătură cu creșterea prețurilor la gaz și energie, pentru ca ele să fie aplicate rapid  în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene afectate de criza prețurilor. Astfel, în cursul săptămânii următoare, ar fi avut loc o dezbatere prioritară, cu titlul – „Soluții europene privind creșterea prețurilor la energie pentru întreprinderi și consumatori: rolul  eficienței energetice și a energiei regenerabile și nevoia de a în lupta cu sărăcia energetică”.

Ca urmare a deciziei Conferinței Președinților din Parlamentul European însă, solicitarea Grupului S&D (PSD) de a avea o Rezoluție în cadrul sesiunii plenare din luna octombrie a fost respinsă.

Emanuel Stan