Grupul de inițiativă al lui Tăriceanu se lansează astăzi. Lista membrilor

15 parlamentari PNL se alătură acestui proiect

Tariceanu 1_SZ

Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, creat de fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, va fi lansat oficial, joi, la Hotel Caro, de la ora 15.

Președintele Senatului a anunțat că vor fi şi parlamentari PNL care vor face parte din acest grup de iniţiativă, dar nu a dorit să dea mai multe detalii.

Potrivit stiripesurse.ro, grupul va avea în componență, pe lângă Tăriceanu, 2 senatori și 12 deputați: Grațiela Gavrilescu (deputat), Sorin Teju (deputat), Paul Dumbrăvanu (deputat), Nicolae Alexandri (deputat), Nicu Marcu (deputat), Daniel Barbu (senator), Sorin Iliesiu (senator), Radu Stroe (deputat),  Daniel Chițoiu (deputat), Andrei Gerea (deputat), Viorel Palașcă (deputat), Ion Cupă (deputat), Mihai Stănișoară (deputat), Constantin Galan (deputat).

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU