joi, 22 octombrie 2020 - 21:23

Grupare care a înşelat zeci de persoane din Germania, destructurată la Timişoara

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Grupare care a înşelat zeci de persoane din Germania, destructurată la Timişoara
foto: b365.ro

O grupare care a înşelat 27 de persoane, majoritatea din Germania, prin anunţuri false privind vânzarea unor maşini şi închirierea unor imobile de lux a fost destructurată la Timişoara, trei dintre membrii reţelei fiind arestaţi.

În urma investigaţiilor, declanşate în 2010, s-a stabilit că începând cu anul 2008 cinci membri ai unei grupări infracţionale ar fi postat, pe mai multe site-uri de profil din Germania, anunţuri frauduloase de vânzare a unor autoturisme de lux, precum şi oferte de închiriere a unor imobile de lux situate în zone centrale ale marilor oraşe din Germania, la preţuri avantajoase, precizează un comunicat al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara.

“Pentru a întrerupe legătura dintre el şi părţile vătămate, liderul grupului ar fi creat mai multe identităţi fictive, care reprezentau proprietari ai imobilelor prezentate spre închiriere şi agenţi imobiliari, pe numele cărora victimele au transferat sumele de bani reprezentând chiria în avans”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma cooperării internaţionale dintre poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţi Organizate – IGPR, Interpol şi BKA (Bundeskriminalamt) din Germania s-a reuşit identificarea a 26 de persoane înşelate din Germania şi a uneia din România, care au fost prejudiciate cu o sumă estimată la 80.000 de euro.

Cei trei suspecţi arestaţi preventiv pentru 29 de zile sunt cercetaţi pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional, introducerea, modificarea sau ştergerea, fără drept, de date informatice, în scopul obţinerii unui beneficiu material şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar pentru alţi doi dintre membrii grupării au fost întocmite documentele, în vederea emiterii mandatelor de arestare, în lipsă, întrucât aceştia se sustrag urmăririi penale.

Lucian Mera

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...