11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 20:24
No menu items!

Greva profesorilor continuă. Negocierile, în impas: „Deocamdată, nu avem nimic concret”

spot_img

Liderii celor trei mari sindicate din Educație au anunțat luni, după negocierea cu ministrul Muncii, Marius Budăi, că protestul programat pentru marți, 30 mai, rămâne valabil. „Deocamdată, nu avem nimic concret„, au precizat sindicaliștii.

Marius Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr au declarat că i-au transmis ministrului Muncii cererile deja cunoscute pentru creșterea salariilor, iar acesta le va prezenta în coaliția PSD-PNL-UDMR și va veni cu un răspuns.

Simion Hăncescu a declarat că sindicatele au solicitat ceea ce au trecut pe lista de revendicări şi anume găsirea unor soluţii pentru a se acorda o majorare salarizare, până la finalul anului şi cel mai important lucru, să li se garanteze, printr-un act normativ, că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu pe economie.

”Ca variantă pentru creşterea salariilor până la finalul anului le-am propus să se aplice articolul 12 din legea 153, mai concret coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât e salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum”, a mai spus Hăncescu.

”Deocamdată, nu avem nimic concret, aşteptăm cât mai repede din partea Guvernului un semnal”, a arătat liderul FSLI.

Simion Hăncescu a mai afirmat că au convenit să se întâlnească în perioada următoare pentru grilă, dar ”ceea ce aşteaptă oamenii este un act normativ care să statueze ceea ce au prezentat”.

La rândul lui Marius Nistor a spus că ”în momentul în care se doreşte sincer din partea Executivului încetarea acestui conflict de muncă, este clar că cei trei preşedinţi ai celor trei partide care formează coaliţia trebuie să ia o decizie”.

”Decizia este strict legată de cele două propuneri care au fost avansate de către federaţiile sindicale. Nu ne dorim continuarea acestui conflict, ne dorim să ne întoarcem cu toţii, cât mai reprede, în sălile de clasă, dar totul depinde strict de rapiditatea cu care coaliţia va lua o decizie. Aşteptăm ca după discuţiile purtate astăzi la Ministerul Muncii, mesajele transmise de ministrul Muncii şi de Ministrul Educaţie, către coaliţie, să fie percepute ca atare şi soluţiile să vină foarte rapid”, a precizat Nistor.

Negocierea cu sindicatele a fost „constructivă'”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni, la finalul negocierilor cu liderii sindicatelor din învățământ pe marginea opririi grevei generale a angajaților din Educație, că a fost o discuție „constructivă”.

„Am avut o discutie constructivă. Începând de azi discutăm tehnic, în profunzimea a ceea ce solicită, dânșii pe noua grilă de salarizare, plecăm de la salariul mediu brut pentru debutanți și discutăm posibilități. Ministrul Deca va pleca la Guvern, la premier și îi va prezenta succint ce am discutat noi aici”, a afirmat Budăi.

                                                                                                                 Adina Silav