8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 9:52
No menu items!

Greva profesorilor amână rotativa. Nicolae Ciucă: Până la soluționarea acestei probleme NU îmi depun mandatul

spot_img

Greva profesorilor amână rotativa. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, că nu își depune mandatul.

Liderii coaliției, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Kelemen Honor, s-au reunit vineri dimineața în ședință la sediul Guvernului. Cei trei au făcut o declarație comună referitoare la amânarea rotativei guvernamentale în contextul grevei generale din sistemul de Educație.

„Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul în condiții în care situația se menținea la un anumit echilibru. După discuțiile de aseară și de dimineață din rândul coaliției am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din Învățământ, să găsim soluții pentru problemele cadrelor didactice. Aceste probleme nu se pot rezolva printr-o singură decizie. 

În acest moment, făcând apel la rațiunea cadrelor didactice, nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecțională să dezechilibrăm întreg bugetul de stat.

Vom continua să menținem dialogul cu sindicatele, le-am pus în față toate datele cât se poate de onest. Sperăm să ajungem la o soluție pentru protestul pe care l-au declanșat.

Am avut discuții în coaliție și am convenit ca până la soluționarea acestei probleme să nu îmi depun mandatul și să îmi asum în continuarea responsabilitatea funcției de premier”, a anunțat Nicolae Ciucă.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că rotativa guvernamentală se amână, pentru că nu se va face în timpul grevei din Educație. Președintele a subliniat că nu e important dacă se face peste o săptămână sau două, ci să avem o procedură clară și stabilitate.

Circa 15.000 de oameni au participat, joi, la mitingul profesorilor, la care s-au alăturat și sute de elevi, anunțând că susțin demersul cadrelor didactice. Liderii sindicatelor din învățământ au anunțat că greva generală din școli continuă, iar marți va fi organizat un nou protest cu mii de oameni la Cotroceni.

                                                                                                                    Adina Silav