13.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 17:53
No menu items!

Grevă la CFR Călători. 138 de trenuri afectate

spot_img

Grevă la CFR Călători. 138 de trenuri afectate.

Angajații CFR Călători şi Infrastructură au declanşat o grevă spontană, miercuri dimineaţă, fiind nemulţumiţi că nu au fost remunerați integral pe luna decembrie anul trecut.

Compania CFR Călători a informat că protestul spontan a fost declanşat începând cu ora 7.00 de către angajaţii regionalelor Bucureşti, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, “din cauza întârzierii cu o zi a plăţii salariului (lichidarea) pe luna decembrie”.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a afirmat că nu au existat dificultăți privind achitarea integrală a salariilor pentru luna decembrie, fiind plătite în proporţie de 70-75%, iar până joi dimineaţă vor fi achitate integral salariile şi la CFR Călători şi la Infrastructură.

La ora 09:00, greva spontană a luat sfârșit, iar trenurile care au fost afectate au fost repuse în mișcare.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” au precizat, într-un comunicat de presă, că între orele 7.00 şi 9.00, în urma protestului a fost afectată circulaţia a 138 de trenuri care erau înscrise în grafic pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a convocat conducerile CFR Călători şi CFR Infrastructură pentru a-i identifica pe cei care se fac responsabili de întârzierea plăţii salariilor angajaţilor, și a afirmat că va cere premierului verificarea cheltuielilor fiecărei companii, iar cei responsabili vor plăti.

C.I.