9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 2:35
No menu items!

GREVĂ la CFR: Angajații sunt nemulțumiți de salarii

spot_img

CFR_SZFeroviarii și-au întrerupt miercuri dimineaţă activitatea în mod voluntar, fiind nemulțumiți în principal de nivelul salarizării și de condițiile de muncă, a anunțat marți Gheorghe Frățică, președintele Federației Mișcare Comercial.

Circulaţia pe calea ferată este blocată timp de două ore, iar trenurile de călători staţionează în gări sau pe traseu, protestul având loc, conform sindicaliştilor, în urma eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

Federațiile sindicale din transporturile feroviar anunțaseră, în urmă cu o săptămână, că ar putea declanșa conflictul colectiv de muncă începând cu data de 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, cu prevederi favorabile salariaților.

Potrivit lui Iulian Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, o alta nemulțumire a CFR-iștilor se referă la eliminarea, începând de anul trecut, a drepturilor de călătorie gratuită pe calea ferată.

„Vorbim de un drept consfințit din vechime, acela ca feroviarii să poată călători gratuit în interes de serviciu și în interes particular pe calea ferată. De această facilitate beneficiază toți colegii noștri din Europa. Din păcate, autoritățile au decis anul trecut să nu mai acorde aceste autorizații, provocând o stare de nemulțumire intensă în rândul salariaților”, preciza Iulian Măntescu.

El menționa, totodată, că nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariați de la CFR Marfă.

Peste zece trenuri Regio, InterRegio şi Internaţionale care tranzitează Gara Cluj-Napoca sunt afectate, miercuri dimineaţă, de oprirea lucrului angajaţilor de la CFR, zeci de călători aşteptând nemulţumiţi pe peron sau în sala de aşteptare, ei spunând că nu au fost anunţaţi despre această acţiune.

C.A.