17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 23:40
No menu items!

Grevă de 48 de ore în toate instituțiile din Grecia

spot_img
foto: neoskosmos.com

Activitatea serviciilor publice din Grecia va fi afectată miercuri în condițiile în care funcționarii publici au început o grevă națională de 48 de ore pentru a protesta față de decizia Guvernului de a face restructurări de personal în conformitate cu angajamentele asumate față de creditorii internaționali, potrivit AP(Associated Press).

Greva funcționarilor publici va prejudicia activitatea tuturor serviciilor publice. Școlile și tribunalele vor fi închise, spitalele vor funcționa cu un personal diminuat și vor trata doar cazuri urgente, iar trenurile, în special cele spre aeroportul internațional din Atena, vor fi oprite timp de patru ore.

Protestele vizează guvernul de coaliție și au scopul de a-l determina să renunțe la măsurile de auteritate nepopulare.  Guvernul de la Atena vrea să acorde salarii reduse pentru un număr de 25.000 de funcționari publici, urmând ca, până în 2015, aproximativ 15.000 dintre acești funcționari să-și piardă locurile de muncă.

Grecia a avut parte de două programe de ajutor, ambele în valoare de 240 miliarde euro, dar, conform declarațiilor sefului miniștrilor de Finanțe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, problemele financiare ale Greciei nu se vor termina în 2014, țara având nevoie de un ajutor suplimentar din partea zonei euro.

În consecință, înainte de a reveni pe piețele financiare, Grecia va avea nevoie de alte 10-11 miliarde de euro începând din a doua jumătate a lui 2014 și până în 2015.

Daniela Marinescu