20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:15
No menu items!

Grecia: Tsipras anunță referendum pentru un acord cu finanțatorii. Eșec al negocierilor la Bruxelles. UPDATE

spot_img

Lipsa unui acord pentru finanțare internațională și pentru reformarea economiei ar putea genera ieșirea Greciei din Zona Euro – Grexit

tsipras

Update 18.04

Miniștrii de Finanțe ai Zonei Euro au respins solicitarea Greciei de a prelungi cu o lună finanțările pentru a face referendum. Asta înseamnă că Grecia trebuie să accepte ultimele condiții propuse vineri de Eurogrup, altfel intră în default, pentru că termenul de plată pentru tranșa la FMI este marți, 30 iunie.

Update 17.11

Bloomberg citează oficiali ai unei bănci grecești care spun că aproximativ 500 de ATM-uri din cele 7.000 existente pe teritoriul țării au rămas fără numerar sâmbătă dimineață și este posibil ca anumite bănci să nu poată deschide luni fără o injecție suplimentară de lichidități din partea Băncii Centrale. Un purtător de cuvânt al Băncii Centrale a declarat că se fac eforturi pentru a furniza bani în sistem. Deponenții au retras din bănci aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 miliarde de dolari) după preluarea puterii de către coaliția anti-austeritate condusă de partidul radical de stânga Syriza.

Update 16.18

Analiză a băncii de investiții Barclays:

Dacă grecii votează NU – împotriva unui acord cu finanțatorii internaționali:

  • Guvernul grec insistă că acesta va doar un vot asupra poziției din negocieri, și nu un vot asupra apartenenței la Zona Euro. În realitate, cele două elemente sunt legate. șansele unui Grexit cresc substanțial dacă grecii votează NU. Dacă nu se va impune controlul capitalurilor până pe 5 iulie, sigur va fi impus după.

Dacă grecii votează DA – în favoarea unui acord:

  • Toate informațiile arată că guvernul cobdus de Tsipras este împotriva condițiilor impuse acum de creditori. Deci, în eventualitatea unui răspuns favorabil la vot, va fi o nouă criză politică, cu un nou guvern care se va forma cu scopul de a finaliza negocierile și de a implementa reformele agreate.

Update 13.59

Au început dezbaterile în parlamentul de la Atena, care se vor încheia probabil după miezul nopții, când va veni și un eventual acord negociat la Bruxelles de miniștrii de Finanțe. Ședința Eurogrupului va începe la 15.00 (ora Atenei, Bucureștiului). Grecia ar putea cere extinderea programului de bail-out după 30 iunie, pentru a putea trece de referendum. Este puțin probabil ca statele Zonei Euro să accepte așa ceva. În lipsa unui acord, Banca Centrală Europeană va avea mari dificultăți în a susține cu lichidități sistemul bancar din Grecia. Liderii europeni sunt încă derutați de decizia privind referendumul, nu au fost puși în gardă niciun moment pentru o astfel de posibilitate.

parl

UPDATE 12.56

Referendumul aduce în discuție și sistemul bancar foarte fragil din Grecia. Un membru al Guvernului de la Atena a declarat pentru Reuters  că nu sunt șanse pentru impunerea unui control al capitalurilor, iar băncile vor funcționa normal luni. Despre consecințele unui Grexit asupra subsidiarelor băncilor grecești din sud-estul Europei, Sursa Zilei a scris aici.

Sâmbătă dimineață, s-au format cozi la băncile din Atena – oamenii își scot banii din  ATM-uri.

atena

 

Premierul Greciei Alexis Tsipras a anunțat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă organizarea în Grecia a unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta după ședința Eurogrupului, prevăzută sâmbătă, la Bruxelles, între Atena și creditorii săi.

”Poporul trebuie să decidă în afară de orice șantaj (…), referendumul va avea loc pe 5 iulie”, a Tsipras.

Sâmbătă este programată ultima întâlnire a miniștrilor de Finanțe din Zona Euro (Eurogrupul), înainte de o posibilă intrare a Greciei în incapacitate de plată față de FMI, pe 30 iunie.