8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 8:27
No menu items!

Greșeală impardonabilă a Casei Albe

spot_img

Casa Albă a dezvăluit din greşeală identitatea şefului secţiei CIA în Afganistan

 obama-spionaj

Casa Albă a dezvăluit din greşeală identitatea şefului secţiei CIA la Kabul, după ce numele său a fost inclus pe lista trimisă presei conţinând numele oficialilor americani care participau la vizita preşedintelui Barack Obama în Afganistan.

Casa Albă şi-a recunoscut greşeala şi a retransmis rapid o listă modificată, care nu includea numele ofiţerului CIA, identificat în primul comunicat drept „şeful secţiei” din Kabul, un termen folosit de obicei de CIA pentru spionul cu cel mai înalt grad dintr-o ţară, relatează The Washington Post, în ediția on line.

Ofiţerul CIA s-a aflat printre cei 15 oficiali americani care au fost prezenţi la un briefing pe probleme militare organizat pentru preşedintele Barack Obama în baza de la Bagram, din apropiere de Kabul. Printre participanţi s-au aflat, de asemenea, ambasadorul SUA în Afganistan, James B. Cunningham, şi generalul Joseph F. Dunford, comandantul forţelor americane şi al coaliţiei din Afganistan.

Numele au fost incluse pe lista participanţilor la briefing trimisă de reprezentanţi din armata SUA biroului de presă al Casei Albe.

C.A.