12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:58
No menu items!

Google sărbătorește Ziua Muncii

spot_img

Google sărbătorește Ziua Muncii

Google şi-a modificat, miercuri, logoul pentru a sărbători Ziua Internaţională a Muncii.

Noul logo al Google – reprezentat sub forma unei animaţii – prezintă cinci persoane care muncesc. O femeie lucrează la un computer plasat pe o masă lipită de prima literă din cuvântul Google. Un alt personaj este un grădinar care udă cu o stropitoare un pom ce creşte deasupra primei litere „G” a cuvântului Google.

Cel de-al treilea personaj din noul logo vopseşte cu o pensulă prima literă „O” din cuvântul „Google”. Un pilot pilotează un elicopter care zboară deasupra logoului, în timp ce o femeie lăcătuş mecanic stă pe litera „L” şi are în mână un instrument pentru strâns şuruburi. Totodată, deasupra literei „E” din cuvântul „Google” este plasată o antenă de satelit.

Labour Day (Ziua Muncii) este cunoscută şi sub denumirea de May Day (Ziua Mai). Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, ca Ziua internațională a muncitorilor. În 1872, aproximativ 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la opt ore.

Raluca Dan