29.6 C
București
sâmbătă, 31 iulie 2021 - 22:47

Google sărbătoreşte Halloween printr-un logo animat special. VIDEO

spot_img

Google sărbătoreşte anul acesta Halloween-ul cu un set de şase logouri animate speciale pe pagina sa de start

google halloween

Google şi-a schimbat, vineri, logoul, afişând şase “doodle-uri” animate, pentru a marca sărbătoarea de Halloween. Motorul de căutare online sărbătoreşte anul acesta Halloween-ul cu un set de şase logouri animate speciale pe pagina sa de start, potrivit publicaţiei The Independent.

Una dintre aceste animaţii prezintă literele cuvântului “Google” care prind viaţă odată cu apariţia Lunii pline, litera “O” transformându-se într-un vârcolac şi speriindu-le pe celelalte.

O altă animaţie arată o vrăjitoare care învârte într-un cazan, unde aruncă nişte ingrediente magice. În momentul în care utilizatorul face click pe pagina de pornire, logoul se modifică, prezentând felinare din dovleci într-un decor autumnal, dar şi o scenă dintr-un cimitir unde se pot vedea nişte zombie.

O altă animaţie arată o fantomă care vânează un personaj într-un decor sumbru, dar este repede, la rândul ei, vânată de un căţel terrier.

Google a mai creat o scenă autumnală idilică, cu o sperietoare de ciori care zâmbeşte, cu un şoarece care îi iese din pălărie şi două ciori care scriu cu ciocurile lor cuvântul “Google”.