5.3 C
București
duminică, 8 decembrie 2024 - 13:24
No menu items!

Goana după viitorul ciolan a dublat traseismul parlamentar

spot_img

Goana după un loc în viitorul Parlament, dar şi negocierile care au avut loc în primăvara acestui an la moţiunea de cenzură care a trecut în opoziţie PDL, a dublat migraţia parlamentară în ultima sesiune care precede finalul mandatului senatorilor şi deputaţilor înaintea campaniei electorale pentru alegerile din 9 decembrie a acestui an. Conform ultimelor date publicate de Institutul de Politici Publice, numărul de parlamentari care au migrat politic s-a dublat de la un mandat la altul din anul 2000 până în prezent.

Principalii perdanţi de conjunctură au fost democrat-liberalii – care au pierdut peste 20 % dintre parlamentari, în timp ce PSD a fost principalul câştigător. În mandatul 2008-2012, numărul migrărilor a depăşit 120, deoarece au fost cazuri în care acelaşi parlamentar a migrat de mai multe ori de la un partid la altul. Astfel, din totalul de 471 de parlamentari aleşi în luna decembrie 2008, 59 de deputaţi şi 35 de senatori au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar, ceea ce înseamnă că, în acest moment, s-a ajuns la un procent critic de 20% dintre parlamentarii care sunt predispuşi să îşi schimbe partidul alături de care au candidat în alegeri, potrivit IPP. Aşa se face că 59 de deputaţi şi 35 de senatori au schimbat măcar o singură dată grupul parlamentar în aceşti ani. Un traseist de frunte este deputatul Tudor Ciuhodaru care a trecut pe rând prin PSD, PC, PNL, şi apoi la UNPR.

În fruntea unui top general se află deputatul de Prahova, Florin Anghel, acesta migrând de-a lungul timpului de şase ori prin partidele politice  – PNŢCD, PUR, PNL, PC, PNDC, PNL – pentru ca în final să ajungă în PDL. Tot în frunte se află fostul ministru al finanţelor, deputatul de Braşov, Gheorghe Ialomiteanu, acesta trecând pe la PNŢCD, PSD şi PNL, pentru ca apoi să semneze adeziunea la PDL. Alţi fruntaşi ai traseismului sunt: Liviu Câmpanu – PNL, UNPR, PC, UNPR, Nicolae Buc – UNR, PNR, PSD, PDL, Dănuţ Liga – PD, PRM, PC, PDL, Ştefan Drăgulescu – PNŢCD, PC, PDL; Ioan Nelu Botis  – FER, PSD, PDL, Petru Călian – PRM, PC, PDL, Carmen Moldovan – PSD, UNPR, PSD, Dan Bordeianu – PNL, UNPR, PNL.

Majoritatea aparţine deocamdată USL

Partidele care formează Uniunea Social-Liberală au câştigat la alegerile parlamentare 179 de mandate de deputat. În condiţiile în care a constituit cele două alianţe – de centru-dreapta şi de centru stânga – USL are, în acest moment, 164 de deputaţi, cu 15 mai puţini, unii renunţând la fotoliul de parlamentar după câştigarea alegerilor locale. După ce acum patru ani a câştigat 115 mandate, grupul PDL mai are acum 102 de reprezentanţi în Camera Deputaţilor, după plecarea lui Silviu Prigoană şi, mai nou, a fostului ministru al tineretului şi sportului, Monica Iacob Ridzi, în timp ce numărul independenţilor se ridică la 9.

La Senat, Uniunea Social Liberală are 81 de fotolii din 122, cu zece mai multe decât în 2008. Partidul Democrat Liberal are mai puţin cu 18 senatori faţă de rezultatul alegerilor din 2008. Astfel, în Senat mai sunt 33 de democrat-liberali şi şapte senatori aparţin UDMR. Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, este în prezent senator independent.

La nivelul întregului Parlament, mai bine de jumătate dintre parlamentari sunt din partea USL. PDL are 135 de deputaţi şi senatori, iar UDMR deţine 27 de mandate. Dintre cei 434 de parlamentari, 9 deputaţi şi un senator (Mircea Geoană), activează ca independenţi. Acestora din urma li se alătură, acum, şi Monica Iacob Ridzi. (C.C.)