6.1 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024 - 10:17
No menu items!

GIP: Firma deputatului Daniel Constantin a primit un credit de 1,8 milioane lei de la banca statului

spot_img

În mai 2021, Cameea Business Solutions, firma deputatului PNL Daniel Constantin, a primit un credit de  1.803.400 LEI (aproape 400.000 Euro) de la banca statului, CEC. La data primirii creditului, firma avea un singur angajat și un capital social de 200 lei. Creditul obținut a fost de aproape 8,5 ori mai mare decât întreaga cifră de afaceri a firmei, dezvăluie Grupul de Investigații Politice (GIP)

Daniel Constantin este asociat unic al Cameea Business Solutions SRL. Firma a fost înființată în 2016 cu denumirea Cameea Fine Catering, având ca obiect principal de activitate Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente. Denumire firmei a fost schimbată în februarie 2021.

GIP citează Registrului Național de Publicitate Mobiliară, potrivit căruia, în 12 mai 2021, Cameea Business Solutions a încheiat cu CEC Bank Sucursala Victoriei un contract de împrumut în valoare de 1.803.400 lei, aproape 400.000 Euro.

Conform GIP, în 19 mai 2021, la o săptămână după primirea creditului de la CEC, Daniel Constantin a modificat și obiectul principal de activitate al firmei în Activitati de consultanta pentru afaceri si management. În 3 iunie 2021, Daniel Constantin a majorat și capitalul social al Cameea Business Solutions de la 200 lei la 150.000 lei.

CEC este banca statului, iar Cameea Business Solutions este firma unui deputat al coaliției de la putere. Dar aceasta e cea mai mică problemă a împrumutului substanțial primit de firma lui Daniel Constantin. CEC a acordat un credit de 1,8 milioane lei unei firme care, potrivit bilanțului pe 2020, avea un singur angajat și un capital social de 200 lei, subliniază GIP. 

Mai mult, în 2020, cifra de afaceri a Cameea Business Solutions fusese de 213.000 lei. Așadar, Daniel Constantin a reușit să obțină de la CEC un credit de 8,5 ori mai mare decât întreaga cifră de afaceri a firmei sale, este concluzia GIP. 

CEC este una dintre băncile care acordă credite prin intermediul schemei de ajutor de stat IMM Invest.

GIP a solicitat Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) să-l informeze dacă firma deputatului Daniel Constantin a beneficiat de facilități de garantare acordate de către stat. Deși ajutorul de stat se acordă din bani publici, deci informațiile sunt de interes public, FNGCIMM SA-IFN a transmis Grupului de Investigații Politice că aceste informații țin de secretul bancar.

La fel de posibil e ca firma lui Daniel Constantin să fi primit creditul în afara schemei de ajutor de stat, CEC găsind, în plină criză COVID, o posibilitate de a finanța firma cu un singur angajat a deputatului Constantin, arată GIP. 

GIP atrage atenția că CEC Bank și Daniel Constantin trebuie să facă publice criteriile pe baza cărora banca statului a acordat firmei unui deputat aflat la putere un credit de 1,8 milioane lei, precum și dobânzile și costurile aferente acestui împrumut. 

Raluca Dan