14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 14:41
No menu items!

GIP demonstrează că declarațiile lui Traian Băsescu de până la verdictul de colaborator au fost FALSE. Parchetul General a deschis un dosar penal

spot_img

Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică, face inventarul declarațiilor date de Traian Băsescu în fața instanțelor, până la verdictul de colaborat al fostei Securități, din 23 martie 2022. Toate declarațiile date de fostul șef al statului au fost false, susține GIP. Parchetul General a comunicat GIP că a deschis un dosar penal in rem, pentru fals în declarații.

Postarea făcută de GIP duminică, pe pagina sa de Facebook, arată, în ordine, ca toate declarațiile lui Traian Băsescu au fost false.

„Pe 31 martie 2022, Parchetul General ne-a informat că în dosarul cu numărul 112/P/2020, dosarul declarațiilor false de necolaborare cu Securitatea depuse de Traian Băsescu, „se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații”. Traian Băsescu știa că a fost informator al Securității și, cu toate acestea, a declarat pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Parchetul General ar trebui să constate că Băsescu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă (necolaborarea sa cu Securitatea ca politie politică) în scopul obținerii prin fraudă și sperjur a funcțiilor de președinte, parlamentar și parlamentar european.
 
În 13 iulie 2020, GIP a sesizat Parchetul în legătură cu faptul că Traian Băsescu a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea în 2004 și 2009, când a candidat la alegerile prezidențiale, în 2016, când a candidat pentru Parlamentul României și în 2019, când a candidat pentru Parlamentul European.
 
Toate aceste declarații sunt false.
 
În 24 iulie 2020, în urma sesizări GIP, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații săvârșite de Traian Băsescu în dosarul 112/P/2020.
În 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității. Judecătorul a stabilit că Băsescu – Petrov „a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
În 23 martie 2022, Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel, hotărând, definitiv, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea”, se arată în postarea Grupului de Investigații Politice.
 
M. Nedelcu