12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:05
No menu items!

Gheorghe Dincă a fost adus în Capitală. El va fi supus unei expertize prihiatrice

spot_img

Principalul suspect al crimelor de la Caracal, Gheorghe Dincă,  a fost adus duminică dimineață la București. El este acum în arestul Poliției Capitalei, urmând ca mâine, luni 2 septembrie, Dincă să fie supus unei expertize psihiatrice. 

Totodată, Gheorghe Dincă ar putea fi supus și unui test la poligraf, pentru aceasta este nevoie, însă, de acordul lui. Testul la detectorul de minciuni nu poate constitui probă la dosar. 

Cercetările la casa lui Gheorghe Dincă, au fost finalizate, vineri, după 35 de zile, timp în care s-au ridicat 7 camioane de probe. 

Între timp, sunt așteptate rezultatele INML in privința ADN-ului din oasele găsite în pădure. Este a doua încercare după ce prima analiză nu a putut stabili ADN întrucât oasele erau prea calcinate. 

Se așteaptă un rezultat și asupra celor aproximativ 40 de pete de sânge. S-a stabilit că o parte aparțin Luizei Melencu, însă alte zeci de pete ar aparține, potrivit analizelor efectuate, unor pesoane de sex feminin altele decât Luiza Melencu sau Alexandra Măceșanu. 

În acest sens, anchetatorii vor analiza disparițiile din ultimii ani reclamate în județul Olt, urmând să se facă apoi comparația.