17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:02
No menu items!

Gest disperat al unui român din Italia. Și-a dat foc pentru că nu a primit salariul

spot_img

Un român de 51 de ani care trăiește în Italia și-a dat foc chiar în fața barului în care lucra. Motivul nu își primise salariul și nu avea cu ce să trăiască. Un polițist a sărit să îl salveze și a suferit și el răni grave. Incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, în parcarea localului.

Constantin, un român de 51 de ani care lucra la un bar din Cagliari, şi-a dat foc în semn de protest pentru că patronul a refuzat să îi dea salariul. Cuprins de disperare, bărbatul a ieșit în stradă și și-a dat foc, notează La Nuova Sardegna.

Înainte de a recurge la acest gest, românul a sunat la Poliţie şi a spus că-i va da foc şi patronului dacă nu-i dă pe loc salariul, relatează La Nuova Sardegna.

Ulterior, şi-a turnat benzină pe corp şi şi-a dat foc.

Unul dintre poliţiştii prezenţi la faţa locului a intervenit imediat pentru a stinge flăcările, dar s-a ales, la rândul lui, cu arsuri grave la gambe.

Incendiul a fost stins de pompieri în cele din urmă, iar românul şi poliţistul italian au fost duşi de urgenţă la spital, iar între timp, starea poliţistului s-a înrăutăţit, au precizat medicii italieni. Cel mai probabil, va fi necesară o intervenţie chirurgicală pentru a-i salva viaţa.

Cazul românului face acum obiectul uneor anchete deschise de Poliţiei şi de inspectorii de muncă din Italia.

                                                                                           C.Dumitrescu