11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:24
No menu items!

Germania schimbă politica în privința refugiaților

spot_img

Europa ar trebui să stabilească un număr limită de refugiați pe care îi primește și să îi accepte pe cei care au cea mai mare nevoie de protecție, a declarat ministrul de interne german Thomas de Maiziere într-un interviu acordat ziarului austriac „Der Standard”, relatează joi Reuters.

În interviu – publicat la o zi după ce cancelarul german Angela Merkel a promis că își va menține politica „ușilor deschise” pentru refugiați – Thomas de Maiziere a declarat că Europa ar trebui să se angajeze să primească un număr generos de refugiați, pe care însă nu l-a precizat.

Atunci când cota va fi îndeplinită, nu vor mai exista noi intrări în decursul acelui an„, a spus el, întrebat cum va funcționa propunerea sa. Cazurile „cu adevărat problematice”, cum ar fi refugiații din Siria și din Irak, vor avea întâietate, a mai spus de Maiziere.

Premierul francez Manuel Valls a declarat miercuri că Europa nu mai poate primi alți refugiați.

Ministrul de interne german a susținut parțial ideea avansată de premierul francez, arătând că propunerea lui va trebui combinată cu o mai bună protecție a frontierelor externe ale Uniunii Europene și că ar putea ajuta la depășirea opoziției unora dintre statele membre ale UE privind redistribuirea refugiaților între statele membre ale blocului comunitar.

„În cazul multora, refuzul vine din faptul că nu pot fi siguri că cei care ajuns aici au dreptul la protecție și se tem că numărul celor care sosesc nu va avea o limită”, a mai spus Thomas de Maiziere.

Însă, dacă vom limita numărul și îi vom distribui pe cei care au dreptul la protecție, atunci eu consider că aceasta nu va mai reprezenta o chestiune la fel de dificilă„, a subliniat oficialul german.