12.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 6:57
No menu items!

Germania cere noi sancțiuni pentru Rusia. De data aceasta, pentru sectorul nuclear

spot_img

Guvernul german cere Uniunii Europene să impună sancţiuni împotriva sectorului nuclear din Rusia, în contextul continuării agresiunii ruse contra Ucrainei, transmite sâmbătă DPA, citată de Agerpres.

”Este evident că Rusia foloseşte intenţionat dependenţele din sectorul energiei ca mijloc de a exercita presiuni. De aceea, guvernul german îi transmite acum Comisiei Europene că este în favoarea includerii sectorului nuclear civil. Acesta ar trebui să facă parte din următorul pachet de sancţiuni”, a declarat ministrul german al economiei Robert Habeck.

El a subliniat importanţa reducerii dependenţei de resursele energetice ruse în întreaga Uniune Europeană. ”Am parcurs deja un drum lung în multe domenii, inclusiv energia. Sectorul nuclear este încă deschis”, a spus ministrul german, care a adăugat că nu este justificat ca acest sector să aibă un tratament preferenţial.

La 25 februarie, Consiliul UE a adoptat al zecelea pachet de măsuri restrictive suplimentare contra Rusiei, care înăspresc şi mai mult situaţia pentru guvernul de la Moscova şi pentru cei responsabili de continuarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Blocul comunitar european a impus noi interdicţii privind exportul de tehnologii şi produse industriale critice, cum ar fi produsele electronice, vehiculele specializate, piesele mecanice, piesele de schimb pentru camioane şi motoarele cu reacţie, precum şi produsele pentru sectorul construcţiilor care pot fi direcţionate către armata Rusiei, precum antenele sau macaralele.

De asemenea, lista entităţilor care sprijină în mod direct complexul militaro-industrial al Rusiei în războiul său de agresiune a fost extinsă cu alte 96 de entităţi, impunându-le restricţii la export mai aspre. Pentru prima dată, această listă include şapte entităţi iraniene care fabrică vehicule aeriene militare fără pilot, utilizate de armata rusă împotriva Ucrainei, împotriva infrastructurii civile.

R. Dan