15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:55
No menu items!

Germania. Autoritățile nu exclud un nou lockdown în regiunea care găzduiește abatorul – focar de coronavirus

spot_img
  • Vlad Drăghicescu
    (corespondență specială)

În regiunea Gütersloh, puternic afectată de focarul de coronavirus ce a izbucnit la cea mai mare fabrică de carne din Germania, autoritățile au continuat luni să testeze un număr mare de persoane, echipe mobile deplasându-se în acest scop la domiciliile angajațiilor și ale rudelor acestora.

Acțiunea este sprijinită de angajați ai Crucii Roșii Germane, ai direcției de ordine publică și ai Bundeswehr (armata federală), precum și de traducători, dat fiind că majoritatea angajaților de la abatorul companiei Tönnies din Rheda-Wiedenbrück este formată din cetățeni români, bulgari și polonezi. De asemenea, în următoarele zile, toți ceilalți cetățeni din regiune vor avea posibilitatea de a fi testați gratuit, au anunțat autoritățile.

Numărul angajaților infectați ajunsese duminică la circa 1.300, în urma prelevării de probe de la mai bine de 6.000 de persoane, la sfârșitul săptămânii. Aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină, lucrătorilor fiindu-le asigurată hrana și alte bunuri de necesitate. Duminică, 21 de pacienți Covid-19 erau tratați staționar la unul dintre cele patru spitale din regiune.

Șase persoane se aflau ieri la Terapie Intensivă, două dintre acestea necesitând ventilare artificială. Potrivit autorităților sanitare, cinci dintre cei șase oameni infectați sunt angajați ai procesatorului de carne Tönnies, a cărui activitate de producție a fost oprită pentru 14 zile.

Problemele apărute la abatorul german reaprind dezbaterile privind condițiile precare în care lucrează și sunt cazați lucrătorii din industria cărnii, cei mai mulți dintre ei provenind din Europa de Est.

Vorbind luni la televiziunea publică germană, ministrul federal al Muncii, social-democratul Hubertus Heil, a subliniat că firma Tönnies ar putea răspunde legal pentru situația creată. „Apar costuri considerabile cu tratarea medicală a pacienților, dar și ca urmare a efectelor negative ale acestui focar asupra întregii regiuni”, a afirmat Heil.

Oficialul a dezavuat însă apelul la boicotarea produselor Tönnies, lansat de ecologiști. „Nu sunt în favoarea chemării la boicot, ci pledez pentru respectarea regulilor, deoarece nu vorbim doar despre această companie”. Din acest motiv, Heil a subliniat că regretă „personalizarea” cazului, de vreme ce trebuie făcută ordine la nivelul întregii industrii a cărnii din Germania.

În perioada care urmează, Hubertus Heil va prezenta un proiect de lege ce interzice, începând cu 2021, contractele de muncă prin intermediul firmelor subcontractoare, care pun la dispoziția companiilor de carne angajați est-europeni. Ministrul german al Muncii a catalogat acest sistem de angajări drept „rădăcină a răului”.

„Acum este important să oprim imediat fiecare focar regional și să întrerupem lanțurile de infecție”. Prin urmare, carantina ordonată în cazul angajaților Tönnies trebuie pusă în executare de urgență. Doar o acțiune decisivă la fața locului poate împiedica răspândirea virusului în toată Germania”, a avertizat Spahn.

Premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, a declarat ieri că nu poate exclude un nou lockdown regional, respectiv, o oprire masivă a vieții publice. „Închiderea școlilor și grădinițelor este o primă parte a unui lockdown. Vom lua în considerare pași suplimentari în aceste zile. Mi-aș putea imagina că vom impune restricții de contact între persoane, așa cum au existat în timpul primului lockdown”, a spus Laschet. Până în prezent, autoritățile au evitat impunerea unui lockdown la Gütersloh. Duminică, Laschet afirmase că infecția poate fi localizată în mod clar la compania Tönnies și că nu există un „salt semnificativ” al numărului de infecții la nivelul populației.

„Avem un focar masiv, care ar trebui luat foarte în serios”, a declarat luni, la Berlin, purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert. Există un risc ridicat de infecție pentru regiune și trebuie întreprinse toate acțiunile necesare stopării acestuia. Potrivit Ministerului Federal al Sănătății, trei experți de la Institutul Robert Koch (autoritatea centrală de combatere a bolilor) s-au deplasat la fața locului încă de sâmbăta trecută. Angajați ai RKI ajută la identificarea contacților în regiunile Gütersloh și Warendorf (învecinată).