6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:34
No menu items!

Germania are o nouă strategie de combatere a pandemiei de COVID-19. Merkel: „Probabil este una dintre cele ieftine şi mai eficiente metode”

spot_img

Germania a introdus ventilarea spaţiilor interioare în formula guvernamentală de combatere a pandemiei COVID-19. Cancelarul german Angela Merkel a explicat că noua măsură este, probabil, una dintre cele mai „ieftine şi eficiente” metode de stopare a răspândirii virusului. 

 
Potrivit „The Guardian”, ghidul guvernamental de luptă cu coronavirusul a fost completat cu o nouă recomandare: aerisirea frecventă a încăperilor, a anunţat joi cancelarul german Angela Merkel. Astfel, strategia naţională de combatere a virusului în Germanie e cuprinsă acum în acronimul AHACL, care înseamnă distanţare, igienă, măşti, aplicaţia de avertizare privind infecţiile cu coronavirus şi aerisirea spaţiilor interioare.
 
„Ventilarea regulată de impact în toate încăperile private şi publice poate reduce considerabil riscul infectării”, se arată în noile recomandări guvernamentale.
 
Ventilarea de impact sau Stosslüften înseamnă deschiderea largă a ferestrelor de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, vreme de cel puţin cinci minute. O variantă şi mai eficientă este Querlüften, adică ventilarea încrucişată, care implică deschiderea tuturor ferestrelor dintr-un spaţiu permiţând astfel o aerisire completă.
 
De altfel în Germania oamenii obişnuiesc să-şi aerisească locuinţele de două ori pe zi, chiar şi iarna, aerisirea fiind şi o clauză a contractelor de închiriere, astfel încât să fie prevenite apariţia mucegaiului şi imprimarea unor mirosuri urâte în apartamente.
 
O adevărată obsesie naţională pentru aerul curat, obişnuinţa se transpune şi la nivelul tehnologiei sofisticate a ferestrelor, care pot fi deschise în toate direcţiile.
 
Expertul Germaniei în coronavirus Christian Drosten, şeful departamentului de boli infecţioase de la spitalul Charité din Berlin, a dedicat un spaţiu larg ventilării în podcasturile sale despre pandemia COVID-19, lăudând beneficiile purificării aerului dintr-o încăpere.Totodată, publicaţia Die Zeit a dedicat o ediţie specială de 10 pagini metodelor şi explicaţiilor ştiinţifice referitoare la aerisirea spaţiilor, şi în special cum poate fi aceasta făcută iarna.
 
Martin Kriegel, inginer şi expert în ventilare la Universitatea tehnică din Berlin, a declarat pentru Die Zeit că „există dovezi clare ale unei corelaţii dintre calitatea aerului dintr-un birou şi numărul zilelor de concediu medical al angajaţilor”.
 
Şcolile din Germania folosesc de mult această practică a aerisirii frecvente, dar în contextul pandemiei s-a pus problema unor instrucţiuni ceva mai precise. O şedinţă recentă a miniştrilor educaţiei din statele germane a fost dedicată modalităţilor în care se poate aerisi eficient o sală de clasă. Cinci experţi din domenii precum mecanica fluidelor, igiena aerului şi aerodinamică au subliniat importanţa aerisirii unei încăperi la fiecare 15 sau 20 de minute vreme de cel puţin cinci minute primăvara şi toamna, şi trei minute iarna.
 
Pe de altă parte, mulţi germani se plâng la serviciu şi în mijloacele de transport că îngheaţă de frig şi tensiunile ar putea creşte odată cu venirea iernii, mai ales dacă şi mai mulţi nemţi vor respecta recomandările guvernului. O profesoară de şcoală primară în vârstă de 34 de ani descrie atmosfera din Germania în această privinţă: „Un scenariu tipic este cineva deschizând fereastră într-un birou sau în tren ca cineva să sară imediat şi să se plângă din cauza curentului – o altă obsesie a nemţilor. Este motivul pentru care majoritatea oamenilor poartă aici eşarfe”.