17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:15
No menu items!

GALERIE FOTO / Accident soldat cu cinci răniți, între un tren Regio și un tir

spot_img

Un accident feroviar a a avut loc luni, în localitatea Pădureni din județul Timiș. Trenul Regio Moravița – Timișoara a lovit un autotren al cărui șofer a încălcat regulile de circulație.

Mai exact, conducătorul auto al TIR-ului nu a oprit la indicatorul STOP, iar mașina a fost lovită de trenul Regio ce circulă pe relația Moravița-Timișoara.

În tren se aflau 20 de călători. În urma impactului, șoferul autotrenului a suferit leziuni ușoare. De asemenea, 4 persoane (3 adulți și un minor) din tren au necesitat îngrijiri medicale, suferind escoriații și ușoare traumatisme. Toate cele 5 victime au refuzat transportul la spital, conform autorităților care au intervenit la fața locului.

Pompierii au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și 3 echipaje SMURD.