Galaţi: Circulaţie restricţionată pe DN 24 până la 1 august

Galaţi: Circulaţie restricţionată pe DN 24 până la 1 august
foto: sandrinio.ro
Galaţi: Circulaţie restricţionată pe DN 24 până la 1 august
foto: sandrinio.ro

Traficul rutier pe DN 24 – Cosmeşti, de la km 7 + 093 până la km 8 + 065, se restricţionează în perioada 14 mai – 1 august pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi cu lăţimea mai mare de 2,6 metri, cu excepţia autovehiculelor de transport persoane, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisar Cristina Tatulici.

Restricţiile de circulaţie se datorează lucrărilor de reabilitarea a podului de peste râul Siret, din comuna Cosmeşti, a declarat purtătorul de cuvânt.

Circulaţia autovehiculelor va fi deviată astfel: pentru autovehiculele cu masa totală de până la 30 tone: Tişiţa – (DN 2) – Adjud – (DN 11A) – Podu Turcului – (DN 11A) – Bârlad; pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 30 tone: Focşani – (DN 23) – Brăila – (DN 2B) – Şendreni – (DN 25) – Focşani.

A.V.

NICIUN COMENTARIU