13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:02
No menu items!

Gabriel Sandu denunță DNA la GRECO și la Departamentul de Justiție al SUA. DOCUMENTE

spot_img

În paralel cu denunțul exploziv depus la DNA împotriva lui Traian Băsescu și a oamenilor săi, fostul ministru al comunicațiilor, Gabriel Sandu, a sesizat Departamentul de Justiție al SUA și comitetul GRECO (Grupul Statelor contra Corupției) cu privire la modul în care DNA a instrumentat dosarul Microsoft, prin neinculparea anumitor persoane.

Potrivit unei dezvăluiri făcute, joi, în cadrul emisiunii „Esențial”, moderate de Ana Maria Roman, la Antena 3, Gabriel Sandu transmis două scrisori prin care reclamă nelegalitatea și netemeinicia punerii sale sub acuzare și neinculparea unor persoane-cheie în „Afacerea Microsoft”. Una dintre scrisori a ajuns la Departamentul de Justiție al SUA, iar altă, la Grupul Statelor contra Corupției (GRECO).

În aceste scrisori, Gabriel Sandu reclamă faptul că se consideră o „persoană defavorizată prin angajarea răspunderii mele exclusive privind implicaţii legale ce nu îmi sunt imputabile, prin judecarea mea fără a se ţine cont de aspectele imputabile persoanelor responsabile de încălcarea prevederilor legale transnaţionale privind fapte de dare de mită către oficiali guvernamentali”.

Fostul ministru, condamnat în dosarul Microsoft, susține că dosarul penal nr. 1191/1/2015 s-a desfășurat sub aspectul neaplicarii directivelor GRECO privind acordarea calităţii nejustificate şi nelegale de  martori denunţători persoanelor ce au făcut iniţial obiectul cercetărilor penale în cauză. În plus, el reclamă „aplicarea nelegală atât a prevederilor Noului Cod de Procedura Penală art. 290 -292 cât şi lipsirea de efect a prevederilor obligatorii puse în sarcina Statului Român în cadrul Rapoartelor Greco privind proastă aplicare şi încadrare a procedurilor de nepedepsire a persoanelor anchetate pentru dare de mită şi calificarea absolut nelegala şi nejustificata a anumitor persoane anchetate în martori denunţători cu privilegiul absurd de beneficiere a fructelor faptelor ilicite de dare de mită”.

În cadrul scrisorii, Gabriel Sandu prezintă și lista celor care ar fi trebui să răspundă penal:

  • Claudiu Florică – în calitate de director al Fujitsu Siemens Computers România, respectiv al D.Con Net AG
  • Avocat Doru Boștină – reprezentant legal al Fujitsu Siemens România cât şi al D-con net AG în vederea perfectării contractelor, reprezentării şi înfiinţării de firme of shore în numele directorilor firmelor ce aveau calitatea de colaboratori direcţi ai Microsoft International cât şi în calitate efectiv incompatibila de avocat privind asistenta juridică a MCSI şi totodată omul de legătura privind operaţiunile ilicite de spălare de bani având la baza relaţiile comerciale între Guvernul României – Fujitsu Siemens colaborator Microsoft şi diferite firme şi off shoruri.
  • Dragoş Stan – administrator al firmei SCOP COMPUTERS SA  (care avea ca principal obiect  de activitate comerţul cu calculatoare, echipamente periferice şi software), căruia îi revenea rolul de a asigura un circuit al sumelor de bani care să permită plata unor comisioane către persoanele decidente prin înfiinţarea unor socităţi de tip Off – shore,
  • Diana Comanici– în calitate de director economic Fujitsu Siemens Computers persoană ce avea sarcina de a face presiuni în vederea efectuării unor plati nejustificate.
  • Dinu Pescariu – care trebuia să asigure susţinere financiară şi relaţionarea cu persoane ce aveau influenţă aspră unor membrii ai Guvernului, să asigure deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăţi către miniştrii sau funcţionarii implicaţi.
  • Nicolaescu Dragoş –  şef Fujitsu Siemens Computers, care trebuia să asigure suport tehnic,  deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăţi către miniştrii sau funcţionarii implicaţi.
  • Pletea Florin – angajat al Microsoft,  pentru suport tehnic şi deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăţi către miniştrii sau funcţionarii implicaţi.
  • Sorin Eftene – fost şef al Microsoft România care a avut ca sarcini – închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ

CITEȘTE AICI SESIZAREA CĂTRE DEPARTAMENTUL DE JUSTIȚIE AL SUA

CITEȘTE AICI SESIZAREA CĂTRE GRECO

Andrei Tudor