0.3 C
București
luni, 24 ianuarie 2022 - 15:56
No menu items!

Gabriel Oprea: Sărbătorim pe 9 mai trei momente istorice importante

spot_img

Oprea_MAI_SZ

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, arată, în mesajul transmis de 9 mai, că în această zi sunt sărbătorite trei momente istorice importante, “cu mândria că suntem un popor care în perioadele de cumpănă a știut să aleagă drumul libertății, al democrației – drumul proeuropean“.

În urmă cu 137 de ani, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de externe, proclama de la Tribuna Parlamentului Independența de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoașterea internațională a dreptului românilor de a-și decide propria soartă. 73 de ani mai târziu, un alt ministru de externe, francezul Robert Schuman, prin celebra sa declarație deschidea o nouă pagină în istoria europeană, o cale spre unitate și cooperare.

Gabriel Oprea

vicepremier, ministrul afacerilor interne

Gabriel Oprea arată că mândria de a fi europeni nu ar fi fost posibilă fără jertfa a peste 10.000 de ostași în Războiul de Independență, fără eroismul soldaților care au condus la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și fără eforturile și determinarea care au animat clasa politică post-decembristă în decizia de integrare europeană a României.

Pentru noi toți, români, europeni, această zi este o ocazie de a sărbători democrația, statul de drept, libertatea și solidaritatea socială. Este un prilej să ne mândrim cu înaintașii noștri, care au avut curajul să se lupte și chiar să se sacrifice pentru binele comun și este o ocazie să ne reafirmăm angajamentul față de o Europă unită. Cred în Uniunea Europeană, în destinul european al copiilor noștri și în parteneriatul care a adus progresul în viața noastră a tuturor.

Gabriel Oprea

vicepremier, ministrul afacerilor interne

Gabriel Oprea amintește și de Ucraina, care “trece prin momente dificile” și își exprimă speranța că înțelepciunea europeană va găsi soluția diplomatică care să garanteze pacea și securitatea.

Omenirea a primit suficiente dovezi pentru a se convinge că bunăstarea și prosperitatea nu se pot realiza într-o lume măcinată de tensiuni, iar cetățenii europenii știu cel mai bine că numai pacea poate asigura un viitor liniștit copiilor noștri. În acest context geopolitic, cuvintele lui Robert Schuman îmi par mai actuale ca niciodată: “Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință. Contribuția pe care o poate aduce civilizației o Europă organizată și activă este indispensabilă pentru menținerea unor relații pașnice”.

Ministrul afacerilor interne și-a manifestat preocuparea față de siguranța și bunăstarea fiecărui cetățean român, iar faptul că facem parte din marea familie europeană garantează aceste deziderate, considerând că trebuie să păstrăm cu responsabilitate acest bun câștigat.

R.D.