Gabriel Oprea: România este un furnizor credibil de securitate în cadrul NATO

Viceprim-ministrul pentru securitate națională a participat la înființarea Unităţii pentru Integrarea Forţelor NATO

Oprea_Stoltenberg

Prim-ministrul interimar, viceprim-ministru pentru securitate națională, Gabriel Oprea, a participat, joi, la înființarea Unităţii pentru Integrarea Forţelor NATO, aflat la sediul Statului Major al Forţelor Terestre. La eveniment a participat și ministrul apărării, Mircea Dușa, precum și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Prim-ministrul interimar a declarat că, prin înființarea Unității de Integrare a Forțelor NATO, „facem un nou pas important în direcția consolidării cooperării cu forțele aliate din cadrul Alianței Nord Atlantice”.

Această unitate reprezintă o dovadă în plus a faptului că România își exercită cu responsabilitate calitatea de membru al Alianței, având un rol esențial în dezvoltarea sistemului de apărare și întărirea capacității de reacție. Am convingerea că înființarea acestei unități pe teritoriul României este fundamentată pe faptul că țara noastră a dovedit că este un aliat de încredere, capabil să facă față cu profesionalism tuturor misiunilor încredințate în cadrul NATO. În cei 11 ani de parteneriat țara noastră a dobândit expertiza necesară pentru a reprezenta un pilon de securitate regională

Gabriel Oprea

Ministrul afacerilor interne consideră că, în contextul geopolitic și geostrategic actual, „trebuie să arătăm, mai mult ca oricând, că avem capacitatea operațională de a acționa integrat și coordonat cu partenerii noștri”.

România demonstrează permanent de când a devenit stat membru NATO că nu este doar un beneficiar, ci şi un furnizor credibil de securitate în cadrul alianței. Statul român respectă pe deplin înțelegerile prevăzute în tratatele internaționale în scopul realizării acordului de apărare colectiv

Gabriel Oprea

Viceprim-ministrul pentru securitate națională a ținut să precizeze că, prin demnitățile publice pe care le deține, dar și ca militar, a sprijinit și va continua să sprijine, „cu toată responsabilitatea, modernizarea Armatei Române, inclusiv prin semnarea Acordului Politic Național privind creșterea finanțării apărării, dar și prin acordarea unor drepturi cuvenite militarilor, similare colegilor lor din statele partenere”.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU