10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:58
No menu items!

Gabriel Oprea, primele precizări în cazul polițistului mort în misiune

spot_img

Ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, făcut luni prima declarație de presă legată de moartea polițistului Bogdan Gigină. Oprea a precizat că a ales să tacă din respect faţă de familia polițistului. El a susţinut că nu a văzut accidentul, că a aflat despre producerea acestuia abia după ce depăşise zona şi că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l salva.

Principalele declarații ale lui Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne:

  • Ca urmare a solicitării preşedintelui Klaus Iohannis, aș vrea să fac o scurtă declarație care să răspundă unor întrebări adresate în spațiul public și care nu se referă la ancheta penală în desfășurare.
  • În seara zilei de 20 octombrie s-a petrecut o tragedie. Poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în misiune şi nimic din ceea ce spunem nu poate alina durerea părinţilor lui, a soţiei, a familiei care trece printr-o astfel de dramă.
  • Ca tată știu că nu există cuvinte sau gesturi care să poată cuprinde această suferință. Din respect pentru familia îndurerată, am ales să nu fac declaraţii după accident şi înainte de înmormântare.
  • Poliţia Capitalei a oferit, printr-un comunicat de presă, informaţii despre circumstanţele în care s-a produs accidentul, informații privind traseul urmat şi alte astfel de detalii aflate în responsabilitatea Poliţiei. Acel comunicat a precizat şi faptul că s-a deschis o anchetă penală, astfel că ulterior acestuia nu puteam oferi public alte răspunsuri sau informaţii.
  • În ceea ce mă priveşte, am ales să fiu alături de familia lui Bogdan Gigină, să prezint personal condoleanţe familiei îndurerate, să nu cedez tentaţiei de a oferi declaraţii care mă puteau disculpa public în raport cu acuzaţiile iresponsabile ale unor lideri politici sau cu speculaţiile vehiculate.
  • Am ales să mă asigur că familia lui Bogdan Gigină ştie cât de mult regret, cât regretăm noi toţi, cei din minister, pierderea acestuia. Am ales să acord prioritate faptului că Ministerul de Interne şi instituţiile subordonate pun la dispoziţia Parchetului toate informaţiile solicitate şi că, în tot acest timp, respectăm regula de a nu comunica referitor la circumstanţe, descrieri şi detalii ale unor fapte care sunt cercetate de Parchet.
  • La un moment dat coloana s-a oprit. Nu am știut de ce, nu am văzut accidentul, nu am ştiut că este vorba despre un accident. Am văzut doar maşina de poliţie din faţă oprită şi pe cei doi poliţişti coborând şi alergând. Unul dintre ei ne-a făcut semn să continuăm deplasarea, iar maşina în care mă aflam a pornit de pe loc. Maşina de poliţie şi cei doi colegi rămăseseră acolo.
  • Abia după ce am depăşit locul accidentului, am aflat ce s-a întâmplat. Am comunicat cu șefii de structuri din MAI pentru intervenția de urgență a SMURD și am solicitat să fiu permanent informat cu privire la ce se întamplă.
  • Echipajul SMURD a ajuns la locul accidentului în 3 -5 minunte, dar colegul nostru nu a putut fi salvat. Sunt extrem de îndurerat de această pierdere, dar știu că am făcut tot ce a fost omenește posibil, la acel moment, pentru salvarea vieţii lui Bogdan.
  • În ceea ce mă priveşte, speculaţiile potrivit cărora în activitatea mea aş fi încălcat legea sau aş fi folosit dispozitivul de însoţire în trafic fără temei legal, vă asigur că sunt nefondate.
  • MAI și structurile subordonate oferă sprijin activ pentru desfășurarea anchetei și vom pune la dispoziția Parchetului toate documentele necesare.
  • Vreau să-i asigur pe toți colegii mei că, în calitate de viceprmeier și ministru al afacerilor interne voi contiua să-mi fac cu resposabilitate datoria și voi continua să-i sprijin pe ei și pe familiile lor și am să mă zbat pentru drepturile lor. Transmit din nou compasiunea mea pentru familia lui Bogdan și, așa cum nimeni nu este mai presus de viață, nimeni nu este mai presus de lege.

R.D.