8.8 C
București
luni, 25 octombrie 2021 - 3:53

Gabriel Oprea: Poliția Română este apreciată ca unul dintre cei mai activi membri Europol

spot_img

Vicepremierul pentru securitate națională s-a întâlnit joi cu o delegație a Europol, condusă de directorul acestei organizații

Oprea_MAI_SZ

Poliția Română este apreciată ca unul dintre cei mai activi membri Europol, a declarat joi viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea.

Anul acesta se împlinesc zece ani de când România, prin Poliția Română, este parte a acestei organizații europene de luptă împotriva criminalității transfrontaliere. (…)Poliția Română este apreciată ca unul dintre cei mai activi membri Europol.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Oprea a menționat că Poliția Română se află pe locul al șaselea din punct de vedere al numărului de schimburi de date realizate în sistemul de informații Europol.

Avem așadar o cooperare permanentă și eficientă, care conduce la rezolvarea diverselor tipuri de infracțiuni, ce îmbracă forme complexe ale crimei organizate, cum sunt traficul de droguri, infracțiuni informatice sau traficul de ființe umane.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Gabriel Oprea a mai arătat că România este unul dintre cele 12 state europene care au extins Rețeaua Securizată de Schimb de Informații (SIENA) la nivelul structurilor operative centrale, interconectând unitățile naționale angrenate în combaterea criminalității organizate grave.

Diversificarea și amplificarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale și a siguranței cetățenilor europeni, inclusiv manifestările asimetrice, impun ca absolut necesară cooperarea strânsă între structurile internaționale de implementare și aplicare a legii. Urmărim cu mare atenție evoluțiile de la nivel european și colaborăm activ cu Europol pentru combaterea tuturor formelor de criminalitate și a tuturor formelor de radicalizare.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

R.D.