11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:34
No menu items!

Gabriel Oprea, la Otopeni: Noul sistem este expresia încrederii partenerilor americani în România

spot_img

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională și însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, au participat la lansarea sistemului fix de detectare a materialelor nucleare şi radioactive de la Aeroportul „Henri Coandă”

oprea_butcher

Vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, a subliniat, miercuri, că sistemul fix pentru detectarea materialelor nucleare și radioactive, amplasat la Punctul de Trecere a Frontierei de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, reprezintă expresia încrederii de care se bucură țara noastră din partea partenerilor americani.

Un sistem fix pentru detectarea materialelor nucleare și radioactive, amplasat la Punctul de Trecere a Frontierei de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, a fost inaugurat miercuri de Ministerul român al Afacerilor Interne și Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.

Dincolo de evidentele avantaje în planul întăririi securității naționale, (sistemul – n.r.) este expresia încrederii de care țara noastră se bucură din partea partenerilor americani. Implementarea programului de detectare și descurajare a contrabandei nucleare dezvoltat de Guvernul SUA întărește rolul activ pe care România îl are în gestionarea unor probleme majore în planul securității naționale.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

Gabriel Oprea a arătat că sistemul constituie un plus de siguranță pentru cetățeni și este instalat într-o zonă strategică a țării, Aeroportul Internațional „Henri Coandă” fiind principala poartă națională de tranzit al mărfurilor pe cale aeriană.

Combaterea cu și mai mare eficiență a traficului cu materiale radioactive și nucleare este un nou pas pe care România îl face în sensul întăririi securității la frontierele externe ale Uniunii Europene, atât în beneficiul propriilor cetățeni cât și al celor europeni.

Este o măsură care ține de interesul național și de obiectivele strategice ale țării noastre și care vine să consolideze statutul României de țară care a îndeplinit toate condițiile tehnice pentru aderarea la Spațiul Schengen.

Astăzi România asigură frontiera de est a Uniunii Europene și face acest lucru cu profesionalism, devotament și beneficiind de o tehnică de vârf.

Tocmai de aceea am credința că în cel mai scurt timp vom face primul pas pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene. Suntem pregătiți pentru asta și dovedim acest lucru în fiecare zi.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

oprea_otopeni

Vicepremierul pentru securitate națională a apreciat sprijinul consistent pe care SUA l-au acordat României atât pentru implementarea acestui sistem, cât și pentru instruirea polițiștilor de frontieră care îl utilizează.

Derulăm împreună acest proiect din anul 2009, perioadă în care au fost instalate la granița externă a Uniunii Europene 60 de sisteme fixe de detecție a radiației nucleare, s-au dat în folosința Poliției de Frontieră Române peste 100 de sisteme mobile de detecție a radiațiilor, iar aproximativ 300 de polițiști români de frontieră au fost pregătiți de către experții americani.

Tot în cadrul acestui proiect, Poliția de Frontieră Română a primit de la Departamentul Energiei al Statelor Unite ale Americii șase vehicule dotate cu dispozitive de detecție a materialelor nucleare și radioactive, absolut necesare pentru intervenția promptă într-un domeniu în care mobilitatea și rapiditatea sunt elemente cheie ale reușitei.

Doresc să mulțumesc încă o dată reprezentanților Ambasadei SUA de la București, în mod deosebit domnului Duane Butcher, și experților din cadrul Departamentului Energiei al SUA, pentru excelenta noastră colaborare.

Îi asigur, totodată, pe partenerii noștri strategici că România își respectă angajamentele luate și este implicată fără rezerve în lupta cu terorismul sau celelalte amenințări grave la adresa siguranței cetățenilor.

Suntem un stat sigur, furnizor de securitate și stabilitate în regiune și ne vom menține acest statut, cu atât mai mult în actualul context de securitate.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne

La evenimentul organizat la Aeroportul „Henri Coandă” au mai participat secretari de stat, șefii de armă din Ministerul Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii și oficiali ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

La finalul ceremoniei de inaugurare a sistemului, a avut loc un exercițiu demonstrativ, un autovehicul fiind verificat cu ajutorul unor aparatelor mobile de detectare a radiațiilor.

sistem_nucleare_otopeni

R.D.