7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:06
No menu items!

Gabriel Oprea: Autoritatea Electorală gestionează listele cu alegători

spot_img

Oprea_MAI_SZ

Pentru prima dată într-un tur de scrutin, toate competențele în privința listelor electorale și a numărului de alegători revin Autorității Electorale Permanente (AEP), și nu Ministerului Afacerilor Interne, așa cum se întâmpla până acum. Precizarea – extrem de importantă dat fiind scandalurile de până acum, legate de liste și de numărul de alegători – a fost făcută, vineri, de ministrul afacerilor interne, vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea, într-o videoconferință cu prefecții.

Diferit față de celelalte procese electorale, așa cum bine știți, începând de la acest tur de alegeri, Autoritatea Electorală Permanentă a primit competențe legale clare în ceea ce privește listele electorale și numărul de alegători, prin operaționalizarea Registrului Electoral.

Potrivit actelor normative care reglementează buna organizare şi desfăşurare a scrutinului din ziua de 25 mai 2014, Ministerul Afacerilor Interne asigură:

•        achiziţionarea hârtiei necesare pentru tipărirea buletinelor de vot prin intermediul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;

•        imprimarea buletinelor de vot prin Regia Autonomă „Monitorul Oficial”;

•        confecţionarea ştampilelor cu menţiunea „Votat” prin Regia Autonomă „Monetăria Statului”;

•        imprimarea timbrelor autocolante, prin Compania Naţională „Imprimeria Naţională” – S.A;

•        aplicarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică pe întreaga durată de desfăşurare a procesului electoral.

Pe linia competențelor de organizare, specifice MAI, la nivel național cei 3.186 de primari ai unităţilor administrativ-teritoriale în care se va desfășura scrutinul de la 25 mai 2014 au organizat un număr de 18.532 de secţii de votare.

Gabriel Oprea

ministru al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională

Ministrul Gabriel Oprea a precizat apoi că, pentru secţiile de votare din ţară vor fi tipărite 20,1 milioane de buletine de vot, la care se vor adăuga cele destinate secţiilor de votare din străinătate, potrivit comunicărilor care vor fi efectuate de către Ministerul Afacerilor Externe. În plus, a fost stabilit necesarul de 92.660 bucăţi ştampile cu menţiunea „Votat”.

De asemenea, vor fi realizate 17,7 milioane timbre autocolante, cu menţiunea „Votat”, care se aplică, după exercitarea dreptului de vot, numai pe cărţile de identitate. Pentru cetățenii care au încă buletine de identitate dovada exercitării votului se va face prin aplicarea ștampilei pe una din filele Buletinului de Identitate.

Vreau să aveți în vedere ca, împreună cu reprezentanții Autorității Electorale Permanente, să realizați o instruire temeinică a președinților secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora cu privire la responsabilităţile ce le revin în organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare. Nu în ultimul rând, vă cer să vă încadrați cu strictețe în termenele prevăzute în programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare desfășurării alegerilor europarlamentare, acolo unde aveți atribuții.

Gabriel Oprea

ministru al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională

Gabriel Oprea a detaliat apoi toate celelalte măsuri luate pentru buna desfășurare a procesului electoral din 25 mai.

Astfel, în ceea ce privește Instituţiile Prefectului, au fost realizate următoarele activităţi:

  • Constituirea Comisiilor tehnice judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi a Grupului tehnic de lucru pentru urmărirea şi soluţionarea operativă a problemelor curente din judeţe, respectiv Municipiul Bucureşti.
  • Instruirea primarilor şi a secretarilor unităţilor administrativ – teritoriale, cu sprijinul reprezentanţilor teritoriali ai Autorităţii Electorale Permanente, cu privire la responsabilităţile ce le revin în organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare.
  • Confecţionarea ştampilelor birourilor electorale judeţene, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi a ştampilelor de control ale secţiilor de votare.
  • Acordarea sprijinului de specialitate şi monitorizarea încadrării de către autorităţile administraţiei publice locale în termenele stabilite prin Programul calendaristic.

Având în vedere că, în data de 25 aprilie (vineri – n.r) debutează campania electorală, reamintesc tuturor că principala misiune a structurilor de ordine publică este asigurarea organizării şi desfăşurării, în condiţii de siguranţă, a manifestărilor electorale şi a alegerilor. Am convingerea că toţi cei care au responsabilități au deja cunoştinţă de prevederile Planului general de măsuri al MAI, iar acţiunile sunt în graficul stabilit şi se desfăşoară în mod corespunzător. Este necesar și se iau toate măsurile pentru a se asigura planificarea corespunzătoare a forţelor şi mijloacelor astfel încât să putem preveni şi gestiona corespunzător eventualele incidente.

Identificarea din timp a vulnerabilităţilor şi riscurilor la adresa ordinii publice, ce ar putea perturba procesul electoral, trebuie să constituie preocupări principale a tuturor structurilor.

Toate datele şi informaţiile relevante cu privire la modul de gestionare a evenimentelor asociate calendarului şi manifestărilor electorale vor fi transmise cu celeritate la Centrul Naţional de Monitorizare a Situaţiei Operative.

Acţiunile vor fi organizate şi gestionate în sistem integrat sub coordonarea Comandamentelor operaţionale ce se constituite la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivel judeţean.

De asemenea, se vor dispune măsurile necesare astfel încât să fie asigurată pregătirea corespunzătoare a personalului pentru executarea misiunilor specifice, dar şi a condiţiilor de dotare şi echipare a acestuia.

În paralel cu măsurile operative, Ministerul Afacerilor Interne va derula și o campanie de informare a cetățenilor referitor la prevederile Noului Cod Penal în materia infracțiunilor electorale. Avem aici un model de afiș și trebuie să știți că vor exista 20.000 de astfel de afișe care care vor fi postate la fiecare secție de votare și sediul instituțiilor cu atribuții în organizarea procesului electoral. Această campanie este realizată de Ministerul Afacerilor Interne, la tipografia proprie, fără costuri suplimentare.

Gabriel Oprea

ministru al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională

Ministrul de interne a  avut apoi un mesaj atât către prefecți – principalii responsabili, în teritoriu, cu organizarea alegerilor, cât și către angajații MAI.

Vreau din partea întregului personal, echidistanţă pe timpul îndeplinirii misiunilor şi a activităţilor ce revin structurilor de ordine şi siguranţă publică şi evitarea abuzurilor sau a provocărilor de orice fel, care ar putea conduce la afectarea imaginii Ministerului Afacerilor Interne. Mă aştept să vă comportaţi exemplar: cu demnitate, cu seriozitate şi mai ales cu profesionalism. Vă revine datoria de a demonstra că instituţiile statului îşi îndeplinesc misiunea şi vreau să vă achitaţi ireproşabil de această obligaţie.

De aceea, mesajul meu către toți angajații ministerului cu atribuții în organizarea acestor alegeri este unul foarte clar – respectați legea întocmai, indiferent de competitorii electorali, stați departe de activitatea și de interesele politice ale partidelor și sancționați orice abatere de la lege fără nicio discriminare. Sunteți funcționari publici și trebuie să vă respectați acest statut.

Îmi doresc și este obligatoriu ca alegerile să fie organizate și desfășurate fără cusur şi mă bazez pe dumneavoastră. Totodată, nu vă ascund că va fi şi un test pentru următoarele alegeri. Cine nu trece testul organizării europarlamentarelor, va urmări viitoarea campanie din faţa televizorulu!

Gabriel Oprea

ministru al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională

Andrei Tudor